POLIZOR¹, polizoare, s. n. Mașină-unealtă pentru prelucrarea prin așchiere a suprafețelor cu ajutorul unei pietre abrazive în formă de disc, de cilindru, de trunchi de con etc., care are o mișcare de rotație. – Din fr. polissoir.

polizor¹ sn [At: IOANOVICI, TEHN. 98 / Pl: ~oare / E: fr polissoir] 1 Mașină-unealtă, acționată electric sau pneumatic, folosită la prelucrarea prin abrazare, cu ajutorul unei pietre abrazive în formă de disc, trunchi de con etc., a suprafețelor metalice. 2 (Reg) Pilă de ascuțit dinții joagărului.

POLIZOR¹, polizoare, s. n. Mașină-unealtă folosită la prelucrarea prin așchiere a suprafețelor cu ajutorul unei pietre abrazive în formă de disc, de cilindru, de trunchi de con etc., care are o mișcare de rotație. – Din fr. polissoir.

POLIZOR, polizoare, s. n. Mașină-unealtă (fixă sau portativă, uneori asemănătoare cu tocila) la care unealta este un disc rotitor abraziv, folosită pentru polizarea pieselor metalice. Va să zică piesele stricate ale transformatorului le putem repara aici la noi? – Da, cum să nu. Trebuie să se mai cumpere numai un polizor. DEMETRIUS, C. 37. Dă niște chei la polizor. I. BOTEZ, ȘC. 230.

POLIZOR s.n. Mașină-unealtă prevăzută cu o piatră specială, folosită pentru curățit, ascuțit, lustruit etc. piese metalice prin frecare. [< fr. polissoir].

POLIZOR s. n. mașină-unealtă, cu o piatră abrazivă, pentru curățit, ascuțit, lustruit etc. piese (metalice) prin frecare. (< fr. polissoir)

POLIZOR ~oare n. Mașină-unealtă prevăzută cu piatră abrazivă, folosită la prelucrarea pieselor metalice prin șlefuire. /<fr. polissoir

polizor s. n., pl. polizoare

polizor s. n., pl. polizoare

polizor s. n., pl. polizoare

polizor, pl. polizoare

polizor, polizoare s. n. (intl.) anchetă.