16 definiții pentru plescăi pleșcăi pliscăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

plescăi vi [At: POLIZU / V: (înv) pleșc~, (reg) plis~ / Pzi: plescăi, (pop) ~esc / E: pleasc + -ăi] 1 (Cu determinările „din limbă”, „din buze”) A desprinde brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere, producând un zgomot caracteristic Si: (reg) a clefăi, a plescăni (4), a pleoscăi (5), (reg) a plioscăni (1). 2 A pleoscăi (1). 3 (Rar) A aplauda. 4-5 (D. lichide, substanțe vâscoase etc.) A pleoscăi (3-4). 6 (D. corpuri solide) A lovi un lichid sau o substanță vâscoasă, producând un zgomot caracteristic. 7 A pleoscăi (6). 8 (Rar) A gâlgâi.

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. Intranz. 1. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (în semn de plăcere); a pleoscăi. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscăi. 3. (Despre lichide, substanțe vâscoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producând un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Pleasc + suf. -ăi.

PLESCĂÍ, pléscăi și plescăiesc, vb. IV. Intranz. A scoate un sunet caracteristic desprinderii bruște a limbii de cerui-gurii sau a buzelor una de alta, în semn de plăcere (mai ales cînd se mănîncă ceva gustos); a mînca cu zgomot. La început ți-a fost rușine să mănînci și-ți era ciudă că plescăiești cînd sorbi. PAS, Z. I 69. Englezul îl goli dintr-o dată, plescăi din limbă, închise o clipă ochii și întinse din nou paharul. BART, S. M. 98. ◊ Fig. [Focul] creștea tot mai roșu, plescăind și lingînd cerul vînăt cu limbile lui gigantice. CAMILAR, N. I 182. ◊ Tranz. (Rar) Băiatul povestește a doua zi, plescăind buzele, cum s-a ospătat: cu supă și friptură și cozonac. PAS, Z. I 67. 2. A lovi (în special într-un corp lichid sau moale) producînd un zgomot caracteristic; a pleoscăi. Prizonierii legați cu funii treceau mereu pe uliți, prin noroiul în care plescăiau copitele cailor. DUMITRIU, N. 124. [În mîl] plescăia lipicios cîte o coadă de crap. GALAN, Z. R. 45. La început lopețile făceau zgomot, plescăind degeaba, ca și cum ar fi fost mînuite de copii. D. ZAMFIRESCU, R. 121. ◊ Tranz. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. IOSIF, T. 134. [Papucii] știe să-i poarte și să-i plescăiască. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ (Despre lichide) A se lovi de un corp tare, făcînd să se audă un zgomot caracteristic. Gheorghe Soare urcă și rămase agățat de-un butoi în care apa mai plescăia, zbătîndu-se. MIHALE, O. 365. O luarăm încet de-a lungul docului, pe cînd valurile răscolite plescăiau la mal. DUNĂREANU, CH. 94.

PLESCĂÍ, pléscăi, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A mânca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, în semn de plăcere. 2. Intranz. A lovi într-un lichid, producând un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, făcând să se audă un zgomot caracteristic; a pleoscăi. – Din pleasc.

A PLESCĂÍ pléscăi intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzând brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (în semn de plăcere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A mânca lacom, făcând zgomot cu limba și cu buzele; a clefăi. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafața unui lichid; a face „pleosc”. Vâslele plescăie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescăie. /pleasc + suf. ~ăi

pléscăĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. sîrb. ceh. pleskati, a aplauda, a pleoscăi din palme, sîrb. rut. pljúskati, bg. pleskam, pliskam, rus. pleskatĭ, plesnútĭ. V. pleosc, pleoscăĭ, plesnesc). Produc un huĭet pin izbirea limbiĭ în gură.

PLISCĂÍ vb. IV v. pleoscăi.

PLISCĂÍ vb. IV. v. pleoscăi.

pleóscăĭ și -ĭésc (eo dift.) v. tr. (d. pleosc saŭ plescăĭ). Se zice despre apă, palmă saŭ limbă cînd se izbește și produce un huĭet: valurile pleoscăĭaŭ între stîncĭ, s’a auzit o palmă pleoscăind, mitocanu pleoscăĭește (saŭ: plescăĭește) din limbă după ce bea vin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plescăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá; conj. prez. 3 să pléscăie

plescăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pléscăi, 3 sg. și pl. pléscăie, imperf. 3 sg. plescăiá

plescăi (ind. prez. 3 sg. și pl. plescăie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLESCĂÍ vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ când mănâncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

PLESCĂI vb. 1. a clefăi, a molfăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.) 2. a pleoscăi, (reg.) a plioscăni. (~ cu limba.) 3. a pleoscăi, (reg.) a cipcii. (Apele ~ lovindu-se de maluri.) 4. a pleoscăi, (reg.) a plescăni. (Noroiul ~ sub bocanci.) 5. a pleoscăi. (A ~ cu papucii, în mers.)

Intrare: plescăi
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • plescăi
  • plescăire
  • plescăit
  • plescăitu‑
  • plescăind
  • plescăindu‑
singular plural
  • plescăie
  • plescăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • plescăi
(să)
  • plescăi
  • plescăiam
  • plescăii
  • plescăisem
a II-a (tu)
  • plescăi
(să)
  • plescăi
  • plescăiai
  • plescăiși
  • plescăiseși
a III-a (el, ea)
  • plescăie
(să)
  • plescăie
  • plescăia
  • plescăi
  • plescăise
plural I (noi)
  • plescăim
(să)
  • plescăim
  • plescăiam
  • plescăirăm
  • plescăiserăm
  • plescăisem
a II-a (voi)
  • plescăiți
(să)
  • plescăiți
  • plescăiați
  • plescăirăți
  • plescăiserăți
  • plescăiseți
a III-a (ei, ele)
  • plescăie
(să)
  • plescăie
  • plescăiau
  • plescăi
  • plescăiseră
pleșcăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pliscăi
  • pliscăire
  • pliscăit
  • pliscăitu‑
  • pliscăind
  • pliscăindu‑
singular plural
  • pliscăie
  • pliscăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pliscăi
(să)
  • pliscăi
  • pliscăiam
  • pliscăii
  • pliscăisem
a II-a (tu)
  • pliscăi
(să)
  • pliscăi
  • pliscăiai
  • pliscăiși
  • pliscăiseși
a III-a (el, ea)
  • pliscăie
(să)
  • pliscăie
  • pliscăia
  • pliscăi
  • pliscăise
plural I (noi)
  • pliscăim
(să)
  • pliscăim
  • pliscăiam
  • pliscăirăm
  • pliscăiserăm
  • pliscăisem
a II-a (voi)
  • pliscăiți
(să)
  • pliscăiți
  • pliscăiați
  • pliscăirăți
  • pliscăiserăți
  • pliscăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pliscăie
(să)
  • pliscăie
  • pliscăiau
  • pliscăi
  • pliscăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)