PLATINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

platină sf [At: LAZĂR, P. T. 52/24 / V: platin sn / A și: (rar) platină / Pl: ~ne / E: fr platine] 1 Metal prețios, cu luciu caracteristic, element chimic de culoare albă-cenușie, dur, inoxidabil și foarte rezistent la căldură, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, instrumente de precizie, obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. 2 (Îs) Negru de ~ Platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 3 Piese de mașini care altădată se fabricau din sau cu platină (1). 4 Piese de mașini care au luciul caracteristic platinei (1). 5 Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, folosit ca materie primă la laminarea tablei subțiri.

PLATINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

PLATINĂ, (2) platine, s. f. 1. Metal prețios, de culoare albă-cenușie, dur, inoxidabil, foarte rezistent la încălzire, din care se fac aparate de laborator, instrumente de precizie și unele obiecte de valoare. Observă că dansatorul Anei poartă la mîna stingă un lanț subțire de platină. C. PETRESCU, C. V. 202. ♦ Compus: negru-de-platină = platină sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. Platina microscopului.

PLATINĂ s.f. 1. Metal prețios, alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. Nume dat unor piese de formă plană care intră în construcția anumitor aparate. [< fr. platine, cf. sp. platina].

PLATINĂ s. f. 1. metal prețios alb-argintiu, dur, foarte greu, ductil și inoxidabil. 2. (pl.) dispozitiv prevăzut cu contacte electrice care comandă aprinderea în motoarele cu explozie. 3. piesă plană care intră în construcția anumitor aparate. (< fr. platine)

PLATINĂ f. Metal nobil lucios, de culoare alb-argintie, maleabil și ductil, rezistent la acțiunea acizilor și la temperaturi înalte, având diferite întrebuințări. /<fr. platine

platină f. metal prețios de un alb cenușiu, întrebuințat la fabricarea vaselor de laboratorii.

*platínă f., pl. e, ĭ (fr. platine, d. sp. platina, mineral de platină, și platino, platină, d. plata, argint: it. plátino, ngr. plátina). Un fel de metal alb cenușiŭ, cel maĭ greŭ și maĭ inalterabil din toate. – Și plátină (după ngr.). – Platina, care se află aliată cu alte metale (iridiŭ, paladiŭ) în nisipurile produse pin dezagregarea rocelor vechĭ, e moale, dúctilă, maleabilă și foarte tenace (densitatea 21, 4; greutatea atomică 194, 3). Se topește la 1775 și absoarbe oxigenu, ca și argintu. Nu se oxidează la nicĭ o temperatură și rezistă acțiuniĭ multor acide. De aceĭa, fiind-că se topește și se alterează așa de greŭ, se întrebuințează la făcut vase în care se pot efectua reacțiunĭ la o temperatură înaltă saŭ cu niște anumite acide, precum și la construirea multor aparate de preciziune. A fost descoperită la 1735 în nisipurile aurifere ale unuĭ rîŭ din America de Sud.

platin sn vz platină

platină² (piesă la mașină; laminat) s. f., g.-d. art. platinei; pl. platine

platină¹ (element chimic) s. f., g.-d. art. platinei; simb. Pt

platină² (piesă de mașină, laminat) s. f., g.-d. art. platinei; pl. platine

platină¹ (element chimic) s. f., g.-d. art. platinei; simb. Pt

platină s. f., g.-d. art. platinei; (piese de mașini, laminate semifabricate) pl. platine; (chim.) simb. Pt

platină

platină.

Pt, simbol chimic pentru platină.