pizmaș, ~ă [At: CORESI, EV. 15 / S și: pism~ / Pl: ~ași, ~e / E: pizmă + -aș] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care manifestă ură, dușmănie, vrăjmășie față de cineva Si: dușman, dușmănos, vrăjmaș, (pop) pizmuitor (1-2), (îrg) pizmăreț (1-2), pizmătar (1-2), pizmătareț (1-2), pizmos (1-2), (înv) pizmitor (1-2), pizmătarnic (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împotrivire față de cineva Si: potrivnic, (pop) pizmuitor (3-4), (îrg) pizmăreț (3-4), pizmătar (3-4), pizmătareț (3-4), pizmos (3-4), (înv) pizmitor (3-4), pizmătarnic (3-4). 5-6 smf, a (Persoană) care manifestă invidie față de cineva sau de ceva Si: invidios, (pop) pizmuitor (5-6), (îrg) pizmăreț (5-6), pizmătar (5-6), pizmătareț (5-6), pizmos (5-6), (înv) pizmitor (5-6), pizmătarnic (5-6). 7 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie sau invidie, gelozie Si: (rar) pizmătăreț (1), (îrg) pizmătareț (7), (înv) pizmășesc (1), pizmătar (7), pizmos (7), (îvr) pizmătăresc (1). 8 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă lăcomie Si: (rar) pizmătăreț (2), (îrg) pizmătareț (8), (înv) pizmășesc (2), pizmătar (8), pizmos (8), (îvr) pizmătăresc (2). 9 a (Înv; d. oameni) Lacom. 10 sma (Îvr) Drac.

PIZMAȘ, -Ă, pizmași, -e, adj. Invidios, răutăcios; p. ext. dușmănos, potrivnic, vrăjmaș. Acești contimporani ai mei Fac nencetat același sport: De treizeci de ani îmi tot zic mort. Tot mai pizmași și mai mișei. MACEDONSKI, O. I 184. Aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile... cum să deie vitișoarele mele macar de-un pas pe moșia boierească. CREANGĂ, A. 159. Vînzătorul de armaș Fiară crudă, om pizmaș, Fost-au gol legat la soare Și de mini și de picioare. ALECSANDRI, P. P. 205. ◊ (Poetic) Vîntul pizmaș... a bătut pînă ieri dimineața. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 105. ◊ (Substantivat) Dacă ești cu inimă de bărbat. vei doborî pe toți vrăjmașii și pizmașii. POPESCU, B. H 16.

PIZMAȘ ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care pizmuiește; cu pizmă; invidios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă pizmă; caracterizat prin pizmă. /pizmă + suf. ~aș

pizmaș a. și m. invidios.

pizmaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmași; adj. f., s. f. pizmașă, art. pizmașa, pl. pizmașe

pizmaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmași; adj. f., s. f. pizmașă, art. pizmașa, pl. pizmașe

pizmaș s. m., adj. m., pl. pizmași; f. sg. pizmașă, g.-d. art. pizmașei, pl. pizmașe

pizmaș, pl. pizmași, f. pizmașă, pl. pizmașe

PIZMAȘ s., adj. v. adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș.

pizmaș s., adj. v. ADVERSAR. DUȘMAN. INAMIC. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

pizmaș, pizmași, s.m. – Dușman, opozant: „Și așa întreaga ziua, / Pizmașul ținea una, / Iar dacă venea seara, / Din tunuri mai înceta” (Bilțiu, 2006: 127). – Din pizmă (< sl. pizma) + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).