invidios, ~oasă [At: MACEDONSKI, O. I, 75 / P: ~di-os / Pl: ~oși, ~oase / E: it invidioso, lat invidiosus] 1-2 smf, a (Om) stăpânit de invidie. 3-4 a, av (Într-un mod) care trădează invidie.

INVIDIOS, -OASĂ, invidioși, -oase, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «de», indicînd persoana sau lucrul invidiat) Care invidiază (pe cineva), stăpînit de invidie; pizmuitor. Înseși bordeiele, așa cum stau cu fața întoarsă spre munți, par ochii bulbucați ai unui animal apoplectic surprins și invidios de vastele siluete care se profilează în zare. BOGZA, C. O. 289. ◊ (Substantivat) Invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. CARAGIALE, O. II 21. – Pronunțat: -di-os.

INVIDIOS, -OASĂ adj. (adesea s.) Pizmaș; pizmuitor. [Pron. -di-os. / cf. lat. invidiosus].

INVIDIOS, -OASĂ adj., s. m. f. plin de invidie; pizmaș. (< it. invidioso, lat. invidiosus)

INVIDIOS ~oasă (~oși, ~oase) și substantival Care manifestă invidie; plin de invidie; pizmaș. [Sil. -di-os] /<lat. invidiosus

invidios (desp. -di-os) adj. m., s. m., pl. invidioși; adj. f., s. f. invidioasă, pl. invidioase

invidios (-di-os) adj. m., s. m., pl. invidioși; adj. f., s. f. invidioasă, pl. invidioase

invidios adj. m., s. m. (sil. -di-os), pl. invidioși; f. sg. invidioasă, pl. invidioase

Les envieux mourront, mais non jamais l’envie (fr. „Invidioșii vor muri, dar invidia niciodată”) – replică din Tartuffe de Molière (act. V, sc. 3). O spune Doamna Pernelle către fiul ei Orgon: „Să poată, și pe soare l-ar stinge liliecii; Pizmașii mor pe lume, dar pizma nu, cît vecii”. Evident, pana lui Molière nu-i nici prima nici singura care s-a războit cu pizmașii. (Vezi: Invidia gloriae comes). LIT.