pizmaș, ~ă [At: CORESI, EV. 15 / S și: pism~ / Pl: ~ași, ~e / E: pizmă + -aș] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care manifestă ură, dușmănie, vrăjmășie față de cineva Si: dușman, dușmănos, vrăjmaș, (pop) pizmuitor (1-2), (îrg) pizmăreț (1-2), pizmătar (1-2), pizmătareț (1-2), pizmos (1-2), (înv) pizmitor (1-2), pizmătarnic (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împotrivire față de cineva Si: potrivnic, (pop) pizmuitor (3-4), (îrg) pizmăreț (3-4), pizmătar (3-4), pizmătareț (3-4), pizmos (3-4), (înv) pizmitor (3-4), pizmătarnic (3-4). 5-6 smf, a (Persoană) care manifestă invidie față de cineva sau de ceva Si: invidios, (pop) pizmuitor (5-6), (îrg) pizmăreț (5-6), pizmătar (5-6), pizmătareț (5-6), pizmos (5-6), (înv) pizmitor (5-6), pizmătarnic (5-6). 7 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie sau invidie, gelozie Si: (rar) pizmătăreț (1), (îrg) pizmătareț (7), (înv) pizmășesc (1), pizmătar (7), pizmos (7), (îvr) pizmătăresc (1). 8 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care exprimă lăcomie Si: (rar) pizmătăreț (2), (îrg) pizmătareț (8), (înv) pizmășesc (2), pizmătar (8), pizmos (8), (îvr) pizmătăresc (2). 9 a (Înv; d. oameni) Lacom. 10 sma (Îvr) Drac.

PIZMAȘ, -Ă, pizmași, -e, adj. Invidios, răutăcios; p. ext. dușmănos, potrivnic, vrăjmaș. Acești contimporani ai mei Fac nencetat același sport: De treizeci de ani îmi tot zic mort. Tot mai pizmași și mai mișei. MACEDONSKI, O. I 184. Aceștia, ca oameni fără judecată și pizmași, făceau toate chipurile... cum să deie vitișoarele mele macar de-un pas pe moșia boierească. CREANGĂ, A. 159. Vînzătorul de armaș Fiară crudă, om pizmaș, Fost-au gol legat la soare Și de mini și de picioare. ALECSANDRI, P. P. 205. ◊ (Poetic) Vîntul pizmaș... a bătut pînă ieri dimineața. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 105. ◊ (Substantivat) Dacă ești cu inimă de bărbat. vei doborî pe toți vrăjmașii și pizmașii. POPESCU, B. H 16.

PIZMAȘ ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care pizmuiește; cu pizmă; invidios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă pizmă; caracterizat prin pizmă. /pizmă + suf. ~aș

pizmaș a. și m. invidios.

pizmaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmași; adj. f., s. f. pizmașă, art. pizmașa, pl. pizmașe

pizmaș (pop.) adj. m., s. m., pl. pizmași; adj. f., s. f. pizmașă, art. pizmașa, pl. pizmașe

pizmaș s. m., adj. m., pl. pizmași; f. sg. pizmașă, g.-d. art. pizmașei, pl. pizmașe

pizmaș, pl. pizmași, f. pizmașă, pl. pizmașe

PIZMAȘ s., adj. v. adversar, dușman, inamic, potrivnic, vrăjmaș.

pizmaș s., adj. v. ADVERSAR. DUȘMAN. INAMIC. POTRIVNIC. VRĂJMAȘ.

pizmáș, pizmași, s.m. 1. Dușman, opozant: „Și așa întreaga ziua, / Pizmașul ținea una, / Iar dacă venea seara, / Din tunuri mai înceta” (Bilțiu, 2006: 127). 2. Invidios. – Din pizmă + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

pizmaș, pizmași, s.m. – Dușman, opozant: „Și așa întreaga ziua, / Pizmașul ținea una, / Iar dacă venea seara, / Din tunuri mai înceta” (Bilțiu, 2006: 127). – Din pizmă (< sl. pizma) + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).