18 definiții pentru pitic (persoană)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PITIC, -Ă, pitici, -ce, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare. 3. Pigmeu (2). 4. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 5. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparțin unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

pitic, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/16 / V: chi~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv питикъ] 1-2 smf, a Pigmeu (1-2). 3-4 smf, a (Pgn) (Persoană) a cărei statură este mult inferioară celei mijlocii, ca urmare a unei tulburări endocrine, a unor leziuni nervoase, cardiace, renale, a unor carențe alimentare etc. 5-6 smf, a (Pgn) (Persoană) de statură foarte mică. 7 smf (Spc) Pitic (3) întreținut în epoca feudală la curțile suveranilor sau ale seniorilor, pentru a distra pe cei din jur Vz bufon. 8 smf (Mtp; spc; în basme) Personaj fantastic mic de statură, de obicei caracterizat prin vioiciune și istețime. 9 smf (Fig) Persoană lipsită de orice valoare, calități, merite Si: pigmeu (6). 10 a (D. animale și plante) Care este de înălțime foarte mică. 11 a Care a rămas nedezvoltat. 12 a (D. obiecte) Care nu atinge înălțimea normală Si: mic, scund. 13 a (Pgn) Care este sub dimensiunile mijlocii, obișnuite Si: mic. 14 sm Pui de pește Si: peștișor. 15-16 sm, av (Îe) A tăcea ca chiticul sau a tăcea chitic A nu spune nici un cuvânt. 17 av A sta (sau a rămâne) chitic A nu se mișca. 18 sf (Bot; reg; șîc ~ă-de-munte) Rățișoară (Iris pumila). 19 sm (Reg; lpl; îs) Chitici de pădure Mlădițe ale hameiului sălbatic, ieșite din pământ primăvara și folosite la prepararea unor mâncăruri. corectat(ă)

PITIC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. și f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.; p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; în sintagmele) Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă. Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică. 4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitikŭ.

PITIC2, -Ă, pitici, -e, s. m. și f. 1. Individ avînd o statură mult inferioară celei mijlocii (de cele mai multe ori din cauza unei insuficiente funcționări a unor glande cu secreție internă). ♦ Fig. Om neînsemnat. Ici, umbre de noroade le vezi ocărmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. 2. Persoană dintr-un neam de oameni mici de statură, care trăiesc în centrul Africii; pigmeu. (în literatura fantastică) Guliver în țara piticilor.Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N. 66. 3. (În basme) Personaj fantastic de statură mică, caracterizat prin vioiciune și istețime. Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. Ba Peneș-împărat văzînd pe Barbă-Cot piticul stînd Pe-un gard de-alături privitor L-a pus la joc. COȘBUC, P. I 58.

pitic s. m. ◊ „Trebuia să dăm peste pitic (semnalul de manevră – nn), apoi să intrăm pe linia de plecare după semnalul de ieșire. Nu am văzut (dacă l-a dat impiegatul – nn) că eram pe stânga. Am depășit piticul, apoi, după 200 de metri, am realizat că trebuie să dăm înapoi în gară. Venea locomotiva dinspre Agigea.” R.l. 17 VI 95 p. 16

PITIC2 ~ci m. 1) Persoană de statură neobișnuit de joasă; pigmeu; liliputan. 2) fig. Persoană lipsită de valoare; om de nimic; pigmeu. 3) (în basme) Personaj fantastic de statură foarte mică, vioi și isteț. /cf. sl. pitiku

pitic a. și m. 1. care e de o statură foarte mică; 2. puțin înalt: tavanul e atât de pitic ISP. Piticii cei isteți poartă în basme numele de Ghemiș, Neghiniță, Pipăruș, Prichiduță, Sfredeluș; iar piticul răutăcios, cel de Statu-palmă. [Vechiu-bulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS, maimuță), lit. de talia maimuței]. ║ m. Zool. chitic: puii tăcură pitic POP.

pitíc, -ă s. m. și f. (vsl. pitikŭ, maĭmuță, d. vgr. pithekos, maĭmuță. V. patic, galeopitec). Vest. Pigmeŭ, om foarte scund: pin centru Africiĭ există un popor de piticĭ, ĭar piticiĭ născuțĭ din părințĭ normalĭ îs degenerațĭ. Fig. Om fără merit. Adj. Pipernicit, mic: brazĭ piticĭ, găinĭ pitice. Pin ext. Scund, jos, umil: casă pitică. S. m. Est (chitic). Obleț (pește). Adv. A tăcea chitic, a tăcea ca peștele, a nu crîcni, a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ: carne de la chitic. V. bondoc, ghindoc, ghibirdic, pochindoc, popondoc, prichindel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pitic adj. m., s. m., pl. pitici; adj. f., s. f. piti, pl. pitice

pitic adj. m., s. m., pl. pitici; adj. f., s. f. pitică, pl. pitice

pitic s. m., adj. m., pl. pitici; f. sg. pitică, g.-d. art. piticei, pl. pitice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PITIC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)

PITIC s., adj. 1. s. liliputan, (reg.) ghemiș, (Transilv.) nimuric, (înv.) nan. (Un ~ de la circ.) 2. adj. liliput, liliputan, (înv.) logoș. (Om ~.) 3. adj. mic, scund. (Fasole ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pitic (pitică), adj.1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevușcă, peștișori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuță”, cf. sl. pitikŭ (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. – Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micșora, a închirci); cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din chitic (Drăganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stîrpitură); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitică).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun

a i se pune piticul expr. (adol.) 1. a se supăra, a se enerva. 2. a înnebuni.

Intrare: pitic (persoană)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pitic
  • piticul
  • piticu‑
plural
  • pitici
  • piticii
genitiv-dativ singular
  • pitic
  • piticului
plural
  • pitici
  • piticilor
vocativ singular
  • piticule
plural
  • piticilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pitic, piticisubstantiv masculin
piti, piticesubstantiv feminin

  • 1. Individ a cărui înălțime este mult inferioară celei mijlocii; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc. DEX '09 DLRLC
    sinonime: pigmeu
    • 1.1. prin generalizare Persoană de statură (foarte) mică. DEX '09
    • 1.2. în basme Personaj fantastic, mic de statură, vioi și isteț. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Afară era un zvon ca o fugă de pitici cu clopoței minusculi în ciucurii de la opinci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 86. DLRLC
      • format_quote Ba Peneș-împărat văzînd pe Barbă-Cot piticul stînd Pe-un gard de-alături privitor L-a pus la joc. COȘBUC, P. I 58. DLRLC
  • 2. figurat masculin Om lipsit de calități, de merite, de valoare. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ici, umbre de noroade le vezi ocărmuite De umbra unor pravili călcate, siluite. De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. DLRLC
  • 3. Pigmeu. DEX '09 DLRLC
    sinonime: pigmeu
    • format_quote (În literatura fantastică) Guliver în țara piticilor. DLRLC
    • format_quote Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. EMINESCU, N. 66. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.