pirotehnie sf [At: CR (1830), 56¹/13 / V: (înv) ~ecn~ / Pl: ~ii / E: fr pyrotechnie] 1 Tehnică a producerii, conducerii și utilizării focului. 2 Tehnică a fabricării unor materiale, piese și dispozitive care servesc la aprinderea munițiilor, armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc. 3 (Ccr) Fabrică de muniții.

PIROTEHNIE, (2) pirotehnii, s. f. 1. Tehnica fabricării și utilizării dispozitivelor de explodare și a focurilor de artificii. Magneziul este întrebuințat în pirotehnie, pentru semnalizări cu rachete luminoase. 2. Fabrică de muniții. Pirotehnia armatei. 3. Tehnica producerii, conducerii și utilizării focului.

PIROTEHNIE s.f. 1. Tehnica producerii și folosirii focului. 2. Tehnica fabricării materialelor explozibile și inflamabile. 3. Fabrică de muniții. [Gen. -iei. / < fr. pyrotechnie, cf. gr. pyr – foc, techne – artă, meșteșug].

PIROTEHNIE s. f. 1. tehnică a fabricării și utilizării materialelor explozibile și inflamabile, a focului de artificii etc.; pirotehnică. 2. fabrică de muniții. (< fr. pyrotechnie)

PIROTEHNIE f. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu fabricarea și utilizarea materialelor explozibile. 2) Tehnica producerii focului de artificii. [G.-D. pirotehniei] /<fr. pyrotechnie

pirotehnie f. arta de a prepara materiile inflamabile si explozibile.

pirotecnie sf vz pirotehnie^[1] corectat(ă)

*pirotecníe și -tehníe f. (vgr. pyr, foc și tehne, artă. V. zoo-tehnie). Arta de a face artificiĭ, explozive și munițiunĭ de războĭ. Localu în care se fac acestea: pirotecnia armateĭ.

pirotehnie s. f., art. pirotehnia, g.-d. art. pirotehniei; (fabrici) pl. pirotehnii, art. pirotehniile (desp. -ni-i-)

pirotehnie s. f., art. pirotehnia, g.-d. art. pirotehniei; (fabrici) pl. pirotehnii, art. pirotehniile

pirotehnie (tehnică, fabrică) s. f., art. pirotehnia, g.-d. art. pirotehniei; (fabrici) pl. pirotehnii, art. pirotehniile

pirotehnie

pirotehnie.

PIROTEHNIE s. v. pirotehnică.

PIROTEHNIE s. pirotehnică.