12 definiții pentru pișcătură

PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. Înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a le însemna. – Pișca + suf. -ătură.

PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Pișcare a pielii; ciupitură. Alții furișau cîte o pișcătură sau un sărut drăguțelor lor. La TDRG. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie, împunsătură. 2. Înțepătură, mușcătură (de insecte). N-au simțit mai multă durere decît de la o pișcătură de purice. SBIERA, P. 168. 3. Urmă rămasă în locul de unde s-a tăiat, s-a rupt sau s-a scos o mică parte din ceva; crestătură făcută la vîrful urechii animalelor domestice, ca semn distinctiv. [Un cal cu] o pișcătură și furculiță la urechea dreaptă. La TDRG. Pișcătură de vărsat = urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de vărsat. 4. Bucățică sau cantitate mică; fărîmă, fărîmitură. (Cu pronunțare regională) Uscat de foame, s-a repezit la chișcătura de pîne. CAMILAR, N. I 220. ◊ Fig. De n-ar fi fost decît numai o pișcătură de babă, numai cît o șchioapă de înaltă, ai fi zis că duce în circă jumătate din globul pămîntesc... Așa de mare și de rotund era ghebul din spetele ei! HOGAȘ, M. N. 79.

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri

PIȘCĂTÚRĂ s. 1. v. înțepătură. 2. v. ciupitură. 3. înțepătură. (~ a vinului, a unei mâncări picante.) 4. fărâmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țâră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici o ~ de...)

PIȘCĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

PIȘCĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație produsă de ceva care pișcă. Am simțit o ~. 2) Loc unde a fost pișcat cineva. ~ de țânțar.~ de vărsat urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de variolă. 3) Parte mică desprinsă din ceva; fărâmitură. 4) fig. Vorbă care atinge amorul propriu al cuiva; vorbă care pișcă. /a pișca + suf. ~ătură

pișcătură f. 1. mușcătură: pișcătură de purici; 2. fig. înțepătură.

pișcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu pișcăriĭ: pe pelea luĭ se vedeaŭ pișcăturile puricilor. Fig. Foarte mică cantitate (ca germ. ein bisschen): o pișcătură de pîne. Fig. Vorbă pișcătoare: nu putea suferi pișcăturile luĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PIȘCĂTU s. 1. ciupitură, înțepătură. (O ~ de țînțar.) 2. ciupeală, ciupitură, pișcare. (O ~ făcută pe pielea cuiva.) 3. înțepătură. (~ a vinului, a unei mîncări picante.) 4. fărîmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)

pișcătu s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.

Intrare: pișcătură
pișcătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pișcătu pișcătura
plural pișcături pișcăturile
genitiv-dativ singular pișcături pișcăturii
plural pișcături pișcăturilor
vocativ singular
plural