12 definiții pentru pișcător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

pișcător, ~oare [At: CANTEMIR, HR. 173 / Pl: ~i, ~oare / E: pișca + -tor] 1 a (Reg; d. oameni) Care ciupește Si: (Trs) pișcos (1). 2 a (D. insecte) Care înțeapă Si: (Trs) pișcos (2). 3 a (Fig; d. oameni) Sarcastic. 4 a (D. ger, vânt) Care provoacă unei persoane o senzație neplăcută, dureroasă, de arsură Si: (Trs) pișcos (3), pițigăios. 5 a (D. băuturi, condimente sau mâncăruri condimentate, mirosuri etc.) Pișcăcios. 6 sf (Trs; Ban) Prăjină crăpată la vârf în patru sau în opt, cu care se culeg din pom fructele la care omul nu ajunge cu mâna. 7 sf Praștie. 8 sf (Iht; reg) Țipar (Misgurnus fossilis).

PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. (Despre insecte) Care pișcă (3), care înțeapă; înțepător. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, șfichiuitor, mușcător. 2. (Despre alimente) Care ustură; pișcăcios, iute, picant. 3. (Despre oameni) Care șterpelește, care fură. – Pișca + suf. -ător.

PIȘCĂTÓR, -OÁRE, pișcători, -oare, adj. 1. Care pișcă (8), care înțeapă. în locul unde se afla acel foișor nu era prea multe muște pișcătoare. DRĂGHICI, R. 160. ♦ Fig. Care conține o critică tăioasă, cu aluzii înțepătoare; mușcător. Cenzura observa... ca nu cumva fraze pișcătoare să alunece la adresa nobilimii. La TDRG. 2. Care pișcă (5), înțepător. Mirosul tare, pișcător al buruienilor, al florilor sălbatice... plutește în toată împrejurimea Văii Dracului. AGÎRBICEANU, S. P. 111. 3. Care fură, care șterpelește. Copilul... să nu fie băutor, trîndav, mincinos, pișcător. La TDRG.

PIȘCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care pișcă. 2) fig. (despre vorbe și stil) Care conține aluzii răutăcioase; înțepător; usturător; urzicător; mușcător; corosiv. 3) (despre persoane) Care are obiceiul să șterpelească. /a pișca + suf. ~ător

pișcător a. care pișcă sau înțeapă.

pișcătór, -oáre adj. Care pișcă. Înțepător la gust. Fig. Înțepător cu vorba, mordace, caustic: un critic pișcător, o critică pișcătoare. V. picant.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre

pișcătór adj. m., pl. pișcătóri; f. sg. și pl. pișcătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIȘCĂTÓR adj. 1. v. înțepător. 2. v. înăsprit. 3. v. picant.

PIȘCĂTÓR adj. v. sarcastic, satiric.

PIȘCĂTOR adj. 1. înțepător. (Insectă ~.) 2. aspru, înăsprit, înțepător, pișcăcios, (reg.) pișcav, pișcos, (înv.) stifos. (Vin ~.) 3. iute, înțepător, picant, piperat, usturător. (Gust ~ al unei mîncări.)

pișcător adj. v. SARCASTIC. SATIRIC.

Intrare: pișcător
pișcător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pișcător
  • pișcătorul
  • pișcătoru‑
  • pișcătoare
  • pișcătoarea
plural
  • pișcători
  • pișcătorii
  • pișcătoare
  • pișcătoarele
genitiv-dativ singular
  • pișcător
  • pișcătorului
  • pișcătoare
  • pișcătoarei
plural
  • pișcători
  • pișcătorilor
  • pișcătoare
  • pișcătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)