pestrițătură af [At: CARAGIALE, O. III, 30 / Pl: ~ri / E: pestriț + -ătură] 1 (Rar) Îmbinare de lucruri nepotrivite Si: bălțătură. 2 Pestriciune (1).

PESTRIȚĂTURĂ, pestrițături, s. f. Amestecătură nepotrivită de culori, varietate de culori care nu se potrivesc.

pestrițătură (rar) s. f., g.-d. art. pestrițăturii; pl. pestrițături

pestrițătură (rar) s. f., g.-d. art. pestrițăturii; pl. pestrițături

pestrițătură s. f., g.-d. art. pestrițăturii; pl. pestrițături

PESTRIȚĂTURĂ s. v. bălțătură.

PESTRIȚĂTURĂ s. v. lentigo, pistrui.

PESTRIȚĂTURĂ s. bălțătură, împestrițătură, tărcătură. (O ~ de culori.)

pestrițătură s. v. PISTRUI.

PESTRIȚĂTURĂ. Subst. Pestrițătură (rar), tărcătură; împestrițare; împestrițătură, învîrstare. Adj. Pestriț, pestricior (dim., pop.), pestricel (rar), pestricuț (rar), pestrișor (reg.), pestrițat (rar), împestrițat, pestricat (înv.), mistrui (pop.), smălțuit, pistrui (rar), pistruiat, pepit, dungat, vărgat, vărgățel (dim., pop.), învîrstat, tărcat, pătat, pag, bălțat, florean (rar); griv (pop.), grivei (reg.), Vb. A (se) împestrița, a pestrița (rar), a (se) pistruia, a popistra (reg.), a smălțui (fig.), a smălța (rar), a dunga, a vărga, a învîrsta, a tărca. V. amestec, diversitate.