paronomasie sf [At: MOLNAR, RET. 209/2 / V: ~azie / Pl: ~ii / E: ngr παρονομασία, fr paronomasie] (Rar) Paronomază.

PARONOMASIE s.f. Paronomază. [Gen. -iei. / cf. fr. paronomasie, lat., gr. paronomasia].

PARONOMASIE s. f. paronomază. (< lat., gr. paronomasia, fr. paronomasie)

paronomazie sf vz paronomasie

paronomazíe f. (vgr. paronomasia, d. pará, alăturea, și ónoma, nume. V. antonomazie). Ret. Figură care consistă în întrebuințarea vorbelor care seamănă la sunet, ca: mor și de frică și de frig. – Fals paronomáză (fr. paronomase). V. retorică.

paronomasie (rar) (desp. pa-ro-/par-o-) s. f., art. paronomasia, g.-d. art. paronomasiei; pl. paronomasii, art. paronomasiile (desp. -si-i-)

!paronomasie (rar) (pa-ro-/par-o-) s. f., art. paronomasia, g.-d. art. paronomasiei; pl. paronomasii, art. paronomasiile

paronomasie s. f. (sil. mf. par-), art. paronomasia, g.-d. art. paronomasiei; pl. paronomasii, art. paronomasiile

paronomasie

paronomasie (fr. paronomasie „cuvinte cu radical asemănător”), asemănare între cuvinte din limbi diferite, ca între fr. „balie, ballon” și gr. „ballein”, „a arunca”; sau engl. „game” (joc, set) și rom. „ghem”, precum și, în cadrul aceleiași limbi, apropierea dintre cuvinte care ar părea că au un radical comun (A).

paronomasia contrarium, figură prin care, cu ajutorul aceluiași cuvânt, arătăm că este un fals (că obiectul nu corespunde denumirii) (R): „Drumul nu mai era drum, ci o cale de munte la îndemână mai mult ciobanilor legănați călare decât căruțelor.” (L. Blaga) Sin. antistază.

PARONOMASIE s. v. paronomază.

paronomasie s. v. PARONOMAZĂ.