PAPĂ¹ s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa.

papă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: (rar) ~pe / E: lat pappa] 1 (Îvp) Mâncare pentru copii mici făcută din lapte sau apă, cu adaos de făină, de griș etc. 2 (Pgn; în limbajul copiilor) Mâncare. 3 (Bot; reg; îc) ~pa-găinii Păpădie (Taraxacum officinale). 4 (Reg; șîs ~ domnească) Delicatesă. 5 (Reg) Mâncare preparată din mălai și bucăți de slănină. 6 (Reg) Mâncare preparată din smântână cu unt, îngroșată cu mălai. 7 (Reg) Mâncare, nedefinită mai îndeaproape, preparată din mămăligă. 8 (Reg) Omletă. 9 (Reg) Mâncare ciobănească preparată din caș și urdă prăjite împreună. 10 (Trs) Mălai amestecat cu apă, care se dă ca hrană puilor mici de găină. 11 (Trs; Ban; șîs ~pa puietului) Lăptișor-de-matcă. 12 (Trs) Urdoare.

PAPĂ¹ s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.

PAPĂ¹ s. f. 1. (În graiul copiilor și, prin imitație, în cel al adulților) Mîncare. Ce faci tu acolo de azi dimineață, ca un lăstun? – Așez fînu în podu șurii... Cobori iute, că ți-am adus papă. ALECSANDRI, T. 896. 2. (Regional) Papară (2), scrob. Șede curca și se ouă, Și se ouă două ouă, Să vă facă papă vouă. MARIAN, NU. 363.

PAPĂ¹ f. (în limbajul copiilor mici sau al maturilor când vorbesc cu copiii mici) Ceea ce se mănâncă; mâncare. /<lat. pappa

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA].

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a.

papă¹ (mâncare) s. f., g.-d. art. papei

papă¹ (mâncare) s. f., g.-d. art. papei

papă (mâncare) s. f., g.-d. art. papei

papă, s. f. – 1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom. – Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec.

PAPĂ s. v. aliment, hrană, jumări, mâncare, omletă.

papă s. v. ALIMENT. HRANĂ. JUMĂRI. MÎNCARE. OMLETĂ.

papă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.