PANCARTĂ, pancarte, s. f. Afiș de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

pancartă sf [At: LM / Pl: ~e / E: fr pancarte] Bucată dreptunghiulară de carton, pânză, lemn, tablă, pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc. Si: placardă.

PANCARTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

PANCARTĂ, pancarte, s. f. Bucată (dreptunghiulară) de carton, pînză, lemn, tablă, pe care e scrisă o lozincă, o înștiințare etc. (și e purtată uneori la manifestații). V. placardă. O pancartă purtînd înscrisuri cu litere roșii era ridicată pe brațe. VORNIC, P. 215. Pe drum bătrînul se uita mereu la afișele și pancartele fără număr care toate chemau lumea la diferite distracții și petreceri. REBREANU, R. I 255.

PANCARTĂ s.f. Bucată mare de hîrtie, de pînză sau de tablă care cuprinde o lozincă, un anunț etc. [< fr. pancarte].

PANCARTĂ s. f. bucată mare de hârtie, de pânză sau de tablă, care cuprinde o lozincă, un anunț etc.; placardă. (< fr. pancarte)

PANCARTĂ ~e f. Placă de material (pânză, hârtie, lemn) pe care este scrisă o lozincă sau un anunț; placardă. /<fr. pancarte

pancartă f. placard afișat spre a înștiința publicul despre ceva.

*pancártă f., pl. e (fr. pancarte, d. mlat. pancharta, cuv. corcit compus d. vgr. pân, tot, și lat. charta, cartă, hîrtie). Mare anunț care exprimă pe scurt o ideĭe generală și care se obișnuĭește la manifestațiunĭ publice.

pancartă s. f., g.-d. art. pancartei; pl. pancarte

pancartă s. f., g.-d. art. pancartei; pl. pancarte

pancartă s. f., pl. pancarte

pancartă

pancartă, -te.

PANCARTĂ s. placardă, placat.

PANCARTĂ s. placardă, placat.