pac² sn [At: ALECSANDRI, ap. DLR / V: poc / Pl: ~uri / E: ger Pack, it pacco, fr pacque, mg pakk] (Reg; udp „de” „cu”) 1 Pachet. 2 Ghem. 3 (Spc) Pachet de tutun Si: paclă (1). 4 (Trs; îf poc) Pungă de hârtie. corectat(ă)

PAC², pacuri, s. n. (Regional) Pachet (mai ales de tutun). Vă dau [haine] pe măsură, dacă mă cinstiți c-un pac de tutun. CAMILAR, N. I 66. Ucenicul s-a întors. Stăpînul ia pacul de tutun, îl vîră în buzunar. SADOVEANU, O. I 391. Pe poliță, deasupra vetrei, se înșirau pacurile de tutun pentru cîteva luni. C. PETRESCU, S. 38. ♦ Sfoară înfășurată în rînduri regulate pe un bețișor. O piatră rotundă legată de capătul unui pac de șfară. GHICA, S. 72.

pac n. Mold. pachet: un pac de tutun. [Nemț. PACK].

1) pac n., pl. urĭ (germ. pack. V. pașcă). Pop. Pachet mic de tutun, de ață ș. a.

poc⁵ sn vz pac²

pac² (pachet de tutun) (înv.) s. n., pl. pacuri

pac² (reg.) s. n., pl. pacuri

pac (de tutun) s. n., pl. pacuri

pac (pacuri), s. n. – Pachet, legătură. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de țigări și despre gheme (de ață, de bumbac etc.). Este dubletul lui pașcă, s. f. (Mold., pachet de țigări), din germ., prin intermediul rus. pačka, și al lui pacioc, s. n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; paclă, s. f. (Banat, pachet de țigări), cu suf. dim. germ. -el, în loc de -lein, caracteristic săs. și bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tübingen 1957, p. 146); patvagon, s. n. (vagon de marfă), din germ. Packwagen.

PAC s. v. pachet.

pac s. v. PACHET.