17 definiții pentru păstor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.

păstor sm [At: COD. VOR. 150/29 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i / E: ml pastor] 1-2 Persoană care păzește și îngrijește (oile sau) alte animale erbivore, ducându-le la păscut1 (1) Si: cioban, oier, (îrg) păcurar1 (1-2). 3 (Ast; pop; îc) ~ul-cu-oile Cloșca cu pui. 4 (Reg) Paznic de câmp, de vie etc. 5 (Bis; fig; șîs ~ sufletesc, ~ de suflet) Preot. 6-7 (Pex; fig) Conducător. 8 (Pex; fig) Îndrumător spiritual.

PĂSTÓR, păstori, s. m. Om care păzește oile sau vitele la păscut (fiind uneori și proprietarul lor); cioban, păcurar. Jder văzu un singur păstor într-un corn de rîpă, stînd neclintit cu sarica în spate, SADOVEANU, F. J. 325. Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit. REBREANU, R. I 82. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, GOGA, P. 16. ◊ Compus: (Astron.; popular) păstorul-cu-oile = cloșca-cu-pui sau găinușa. ♦ Fig. Conducător (religios), preot. A ținut să vie și cu cîrja mitropolitană, ca să corespundă demnității de păstor al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 331.

PĂSTÓR ~i m. 1) Persoană care are în grijă oile; cioban. ◊ ~ul-cu-Oile constelație din emisfera boreală. 2) rel. Slujitor al cultelor (la protestanți). /<lat. Pastor

păstòr m. 1. păzitor de oi; fig. episcop: păstor sufletesc. [Lat. PASTOREM].

păstór m. (lat. pástor, -óris, d. páscere, pastum, a paște. V. pastor). Vechĭ. Cĭoban, păscător de oĭ. Azĭ. Fig. Conducător sufletesc, preut, episcop. V. păcurar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

păstór s. m., pl. păstóri

păstór s. m., pl. păstóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂSTÓR s. v. părinte, popă, preot.

PĂSTOR s. cioban, oier, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu turma sa.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

păstór (păstóri), s. m.1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PĂSTOR. Subst. Păstor, păstorel (dim.), păstoraș (rar), cioban, ciobănaș (dim.), ciobănel, păcurar (înv. și reg.), păcurăraș (dim., pop.), păcurărel (pop.), mocan, țuțuian (reg.), oier; mînzărar (pop.); miorar (reg.); cîrlănar; berbecar; baci; scutar, urdar; zărar (reg.); strungar; mînător. Căprar (rar). Boar, văcar, vițelar, ciurdar (reg.), gaucho, cow-boy; bivolar; haidău (reg.). Porcar, sămădău (reg.). Herghelegiu (rar), stăvar (reg.). Păstorie, păstorire (rar), păstorit, ciobănie, ciobănit, păcurărie (înv. și reg.), păcurărit (reg.), băcit, oierie, oierit. Văcărie. Adj. Păstoresc, pastoral, ciobănesc, păcurăresc (înv. și reg.), mocănesc. Vb. A păstori, a ciobăni, a păcurări (înv. și reg.), a paște (oile), a păzi; a mulge; a tunde; a țesăla. Adv. Ciobănește, păcurărește (înv. și reg.). V. oaie, pășunat, vite.

păstór, păstori, s.m. – 1. Păcurar, cioban. 2. Supraveghetor, îngrijitor. ♦ (mit.) Păstorul băilor, duh păzitor al minelor și protector al băieșilor, pe care îi protejează împotriva accidentelor sau a surpărilor. Mai veghează la plata corectă a muncii minerilor (Bilțiu, 1999: 41). – Lat. pastor (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pascere, pastum „a paște” (Scriban).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PĂSTÓR (< lat. pastor, -oris) s. m. 1. Cioban. ♦ Fig. Preot, părinte; conducător spiritual. 2. P. electric = instalație special amenajată pentru supravegherea animalelor la păscut; este compusă dintr-un gărduleț de sârmă prin care trece un curent electric slab (la a cărui atingere animalele se depărtează).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.

Intrare: păstor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păstor
  • păstorul
  • păstoru‑
plural
  • păstori
  • păstorii
genitiv-dativ singular
  • păstor
  • păstorului
plural
  • păstori
  • păstorilor
vocativ singular
  • păstorule
plural
  • păstorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

păstor

  • 1. Om care păzește oile sau vitele la păscut (fiind uneori și proprietarul lor).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: cioban oier oieș păcurar diminutive: păstoraș păstorel 3 exemple
    exemple
    • Jder văzu un singur păstor într-un corn de rîpă, stînd neclintit cu sarica în spate, SADOVEANU, F. J. 325.
      surse: DLRLC
    • Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit. REBREANU, R. I 82.
      surse: DLRLC
    • Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, GOGA, P. 16.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Slujitor al cultelor (la protestanți).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: popă preot părinte
    • 2.1. prin extensiune Conducător, îndrumător (spiritual).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • A ținut să vie și cu cîrja mitropolitană, ca să corespundă demnității de păstor al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 331.
        surse: DLRLC

etimologie: