24 de definiții pentru pălămar (paracliser) pălimar palamar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

pălămar1 sm [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 106 / V: palamar, palimar, ~riu, pălimar, pălimariu, ponomar / Pl: ~i / E: ucr паламар] 1 (Reg; Mol) Paracliser. 2 Unul dintre personajele jocului de copii numit „clopotul”.

PĂLĂMÁR, pălămari, s. m. (Mold., Bucov.) Paracliser. (Cu pronunțare regională) Ambiția noastră era de a chiti... pe palamarul bisericii sfîntului Ilie, cînd el, suit în clopotniță, bătea toaca. ALECSANDRI, C. 200. Danța numai cu scriitorul satului, cu palamarul și alții vro doi. NEGRUZZI, S. I 105. – Variantă: pălimár (GALAN, B. I 119) s. m.

PĂLĂMÁR1 ~i m. reg. Persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<ucr. palamar

pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].

pălămariu sm vz pălămar1

pălimariu sm vz pălămar1

PĂLIMÁR1 s. m. v. pălămar.

1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.

1) pălimár m., V. palamar 1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pălămár1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămári

pălămár (paracliser) s. m., pl. pălămári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂLĂMÁR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic.

pălămar s. v. ODGON. PARACLISER. PARÎMĂ. ȚÎRCOVNIC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pălămár (pălămári), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold.Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

palamár s. m. v. pălămar.

Intrare: pălămar (paracliser)
  • pronunție: pălămar, palamar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălămar
  • pălămarul
  • pălămaru‑
plural
  • pălămari
  • pălămarii
genitiv-dativ singular
  • pălămar
  • pălămarului
plural
  • pălămari
  • pălămarilor
vocativ singular
  • pălămarule
  • pălămare
plural
  • pălămarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălimar
  • pălimarul
  • pălimaru‑
plural
  • pălimari
  • pălimarii
genitiv-dativ singular
  • pălimar
  • pălimarului
plural
  • pălimari
  • pălimarilor
vocativ singular
  • pălimarule
  • pălimare
plural
  • pălimarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palamar
  • palamarul
  • palamaru‑
plural
  • palamari
  • palamarii
genitiv-dativ singular
  • palamar
  • palamarului
plural
  • palamari
  • palamarilor
vocativ singular
  • palamarule
  • palamare
plural
  • palamarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pălămar (paracliser) pălimar palamar

etimologie: