PĂIANJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiajen, paiajen, painjen, paingăn, păinjen, păinjin, s. m.] – Din sl. *pajoncina. Cf. bg. pajašina.

păianjen [At: PSALT. HUR. 33^v/4 / V: (reg) paiangăn, paiangen, păiangin, paiangină sf paiajân, pai~, paianjin, paianjine, paiegine, paiejân, paiengin, paien~, paienjin, paienjine, paijăn, paingăn, paingân, paingen, paingin, paingine, pain~, painjină sf, painjine, pangin, panjan, pan~, panjene, panjin, panjine, panzân, paunj, paunjin, paunjine, paunșin, ~agen, ~ajen, ~ajene, ~ajin, ~ajine, ~ajun, păiejine, ~ngin, ~ne, ~jin, ~jini, păiejin, păienjin, păingăn, păingin, păinjâne, păinjen, păinjin, păunjăn, păunjen, poiajen, poiajin, poianjin, poiejin, poiejine, poienje, spaienjine / Pl: ~i, ~e / E: slv *паѭжина cf bg паяжина] 1 smf (Lpl) Grup de animale arahnide din ordinul araneidelor, caracterizate prin cefalotoracele cu patru perechi de picioare și două glande veninoase și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici prinse, de obicei, într-o pânză fină, țesută dintr-o substanță vâscoasă pe care o secretă. 2 sm (Ctc) Nemilos. 3 sm Inexorabil. 4 sm (Fig) Persoană care are caracterul unui păianjen. 5 sm (Pex; mpl) Păienjeniș (1). 6 sm (Pan; reg; în superstiții; îf painjină) Două fire de arnici negru care se pun cruciș peste mort, în sicriu, ca să nu se facă strigoi. 7 sm (Reg; mpl) Păhuie¹ (3). 8 sm (Teh) Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea diferitelor piese de dimensiuni mici și de formă neregulată sau a bucăților de cablu rămase sau căzute în sondă. 9 sm (Spt) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 10 sm (Atm; reg; îf paiangen) Diafragmă. 11 sm (Bot; reg) Chica-voinicului (Nigella damascena). 12 sf (Bot; reg; îf paiangină) Vițelar (Anthoxanthum odoratum).

PĂIANJEN, păianjeni, s. m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânză de păianjen (1); păienjeniș. 3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă. 4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [Pr.: pă-ian-. – Var.: (reg.) păiajen, paiajen, painjen, paingăn, păinjen, s. m.] – Din sl. *pajončina. Cf. bg. Pajašina.

păianjen s. m. ◊ „În domeniul spionajului, operativii de la contrainformații sunt deseori numiți «păianjeni» din cauza plaselor pe care le țes.” ◊ Rev. 22 13/94 p. 8 (DEX – alte sensuri)

PĂIANJEN ~i m. 1) Animal nevertebrat terestru, de talie mică, cu abdomenul mare, nesegmentat, cu patru perechi de picioare, care urzește fire lungi (împletite în plase foarte subțiri) pentru prinderea insectelor. 2) Pânză țesută de acest animal. 3) Unealtă înzestrată cu o plasă, cu care se scot piesele mici căzute într-o sondă petrolieră. 4) fam. Fiecare dintre colțurile de sus ale porții de la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). /<sl. pa[j]onțina

paiajân sm vz păianjen

paiajen^[1] sm vz păianjen

paiangăn sm vz păianjen

paiangen sm vz păianjen

paiangin sm vz păianjen

paiangină sf vz păianjen

paianjen sm vz păianjen

paianjin sm vz păianjen

paianjine sm vz păianjen

paiejân sm vz păianjen

paiejine^[1] sm vz păianjen

paiengin sm vz păianjen

paiengine^[1] sm vz păianjen

paienjen sm vz păianjen

paienjin sm vz păianjen

paienjine sm vz păianjen

paijăn sm vz păianjen

paingăn sm vz păianjen

paingân sm vz păianjen

paingen sm vz păianjen

paingin sm vz păianjen

paingine sm vz păianjen

painjen sm vz păianjen

painjigă^[1] sf vz păianjen

painjin^[1] sm vz păianjen

painjină sf vz păianjen

painjine sm vz păianjen

pangin sm vz păianjen

panjan sm vz păianjen

panjen sm vz păianjen

panjene sm vz păianjen

panjin sm vz păianjen

panjine sm vz păianjen

panzân sm vz păianjen

paunj sm vz păianjen

paunjin sm vz păianjen

paunjine sm vz păianjen

paunșin^[1] sm vz păianjen corectat(ă)

păiagen sm vz păianjen

păiajen sm vz păianjen

păiajene sm vz păianjen

păiajin sm vz păianjen

păiajine sm vz păianjen

păiajun sm vz păianjen

păiangin sm vz păianjen

păianjene sm vz păianjen

păianjin sm vz păianjen

păianjine sm vz păianjen

păiejin sm vz păianjen

păiejine sm vz păianjen

păienjin sm vz păianjen

păingăn sm vz păianjen

păingin sm vz păianjen

păinjâne sm vz păianjen

păinjen sm vz păianjen

păinjin sm vz păianjen

păunjăn sm vz păianjen

păunjen sm vz păianjen

poiajen sm vz păianjen

poiajin sm vz păianjen

poianjin sm vz păianjen

poiejin sm vz păianjen

poiejine sm vz păianjen

poienje sm vz păianjen

spaiejine^[1] sm vz păianjen

PAIAJEN s. m. v. păianjen.

PAING s. m. v. păianjen.

PAINGIN s. m. v. păianjen.

PĂIAJEN s. m. v. păianjen.

PĂINGIN s. m. v. păianjen.

PĂINJIN s. m. v. păianjen.

PĂINGIN s. m. v. păianjen.

paingăn m. Mold. păiajen: sunt prins de acest paingăn în desele-i rețele AL. [Dela paing = slav. PAÕKŬ; v. păiajen].

păiajen m. insectă fără aripi, cu picioare multe, își țese o pânză subțire ca locuință si se nutrește cu insecte mai mici, ce le prinde prin pânza lucrată de dânsa. [Bulg. PAIŬJINU (din slav. PAOKŬ; v. paingăn)].

paíng (Con. 251), paíngăn (nord), painjin (sud), păĭánjen (Munt. Olt.) și păiájen (Munt. vest) m. (bg. paing, paenk și paĭuk, d. vsl. paonkŭ și paĭonkŭ, painjin, paĭončina, bg. paĭužina, pînză de painjin; sîrb. pauk, ung. pank și pok). Un arahnid care are opt picĭoare și pînă la opt ochĭ și care se nutrește cu insecte, pe care le prinde într’o plasă pe care o țese cu un fir produs de el (tegenaria domestica și epeira diadéma). Tripitea. – Uniĭ painjinĭ îs marĭ pînă la 3 cm., ĭar în zona tóridă mult maĭ marĭ. Eĭ trăĭesc în scorburĭ saŭ în pămînt; alțiĭ, maĭ micĭ, trăĭesc pin șoproane, podurĭ, case neîngrijite și aĭurea; alțiĭ trăĭesc chear în apă. Rîĭa e cauzată de un arahnid parazit care trăĭește pe supt pele. V. mătase.

păĭájen, păĭánjen, V. paing.

păianjen s. m., pl. păianjeni

păianjen s. m., pl. păianjeni

păianjen s. m., pl. păianjeni

păianjen

păianjen.

a face pânze de păianjen expr. (glum. – d. femei) a trece printr-o perioadă îndelungată de abstinență sexuală.

unde se fut păianjenii expr. (obs. – în fotbal) la vinclu.

PĂIANJEN s. (ZOOL.) 1. paing. 2. păianjenul făinii v. cleștar.

PĂIANJEN s. v. chica-voinicului, prăștină.

PĂIANJEN s. (ZOOL.) paing.

păianjen s. v. CHICA-VOINICULUI. PRĂȘTINĂ.