31 de definiții pentru păcurar păcular păcurai păcurariu pecuar pecurar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

păcurar1 sm [At: PALIA (1581), 23/18 / V: (îrg) ~ai, ~riu, pec~, (reg) ~ular, pecuar, (înv) poc~ / Pl: ~i / E: ml pecorarius] 1 (Îrg) Păstor. 2 (Fig) Preot creștin. 3 (Îs) ~ul cel mic Strungar la oi. 4 (Îcs) ~ul cu oile Joc de copii Si: cloșca. 5 (Reg) Păstor de capre. 6 (Reg) Văcar. 7 (Reg) Porcar. 8 (Trs: art) Dans popular în ritm de horă. 9 (Trs; art) Melodie după care se execută păcurarul (8). 10 (Orn; reg; șîc ~-mare) Ciocârlan (Galerida cristata).

păcurar2 sm [At: DDRF / Pl: ~i / E: păcură + -ar] 1 (Reg) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii (1) din pământ. 2-3 (Înv) Negustor (ambulant) care vindea prin sate păcură și petrol lampant Vz găzar.

PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.

PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.

PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.

PĂCURÁR1, păcurari, s. m. Păstor, cioban. Păcurarul cel bătrin vine, tîrîndu-se pe brînci spre el. CAMIL PETRESCU, O. II 32. S-opresc turmele-n izvor... Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de un fag. COȘBUC, P. II 165. (Cu pronunțare regională) Strigă dușmanii la mine Ca păcurariul la cine; Strigă dușmanii la noi Ca păcurariul la oi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188.

PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Învechit și regional) Cel care scoate, cel care vinde păcură, petrol lampant.

PĂCURÁR1 ~i m. reg. Persoană care are în grijă oile; cioban; păstor. /<lat. pecorarius

PĂCURÁR2 ~i m. 1) înv. Negustor ambulant care vindea păcură și gaz lampant; găzar. 2) Muncitor care extrage păcură. /păcură + suf. ~ar

păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură: cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.

păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].

1) păcurár m. (d. păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.

2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.

păcurăriță sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 161 / Pl: ~țe / E: păcurar1 + -iță] (Îrg) Ciobăniță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

păcurár (reg.) s. m., pl. păcurári

păcurár (muncitor care extrage păcura, cioban) s. m., pl. păcurári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂCURÁR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

PĂCURÁR s. v. cioban, ciocârlie moțată, oier, păstor.

PĂCURAR s. 1. (prin Mold.) dohotar. 2. găzar.

păcurar s. v. CIOBAN. CIOCÎRLIE MOȚATĂ. OIER. PĂSTOR.

păcurărea s. v. CIOBĂNITĂ. PĂSTORIȚĂ.

păcurăriță s. v. CIOBĂNIȚĂ. PĂSTORIȚĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans.Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

păcurár1, păcurári, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.

păcurár, păcurari, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea, 1924, II: 462). ♦ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris „vită” (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

păcurár, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PĂCURARIU, Mircea (n. 1932, sat Ruși, jud. Hunedoara), teolog și istoric român. M. coresp. al Acad. (1997), prof. univ. la Sibiu și la Iași. Lucrări privind istoria bisericii din Transilvania și a Bisericii Ortodoxe Române („Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova”, „Începuturile Mitropoliei Transilvaniei”, „Transilvania în perioada dualismului”, „Istoria Bisericii Ortodoxe Române”); monografii („Gh. Șincai și Petru Maior”). A publicat numeroase documente istorice. Alte lucrări: „Istoria creștinismului antic”, „Le caractère roumain de la Transylvanie vu par les écrivains hongrois”, „Dicționarul teologilor români”.

Intrare: păcurar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păcurar
  • păcurarul
  • păcuraru‑
plural
  • păcurari
  • păcurarii
genitiv-dativ singular
  • păcurar
  • păcurarului
plural
  • păcurari
  • păcurarilor
vocativ singular
plural
păcular
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
păcurai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
păcurariu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pecuar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pecurar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)