14 definiții pentru ostreț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț.

ostreț sn [At: BARONZI, L. 94 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: bg острец] (Reg; mpl) 1-2 (Par sau) șipcă din care se construiesc garduri. 3 (Pex) Împrejmuire din ostrețe (1). 4-5 (Stâlp de) lemn utilizat la construirea pereților casei. 6 Împletitură de nuiele sau de trestie, așezată în apele râurilor sau ale bălților pentru pescuit sau pentru închiderea și păstrarea peștilor.

OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț.

OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Șipcă din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier, zăbrea. Dezbîrnase la o cușcă două ostrețe, prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18. Săream și eu peste un gărduț de ostrețe. SADOVEANU, N. F. 32. Flori mîndre și bogate rîdeau printre ostrețe. ANGHEL, PR. 138. ♦ Gard, îngrăditură de pari, de șipci, de zăbrele etc.; grilaj, balustradă, pălimar. Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur’ prin ostrețe. EMINESCU, O. I 152. [Casele] au început... a se îngrădi cu ostrețe de lemn sau de fier, dărîmînd gios zăplazurile și zidurile acele tari care le da un aer de cetăți. ALECSANDRI, C. 97. 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă, de-a curmezișul unui rîu sau al unei bălți, spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă, pentru închiderea și păstrarea peștilor vii.

OSTRÉȚ, ostrețe, s.n. Șipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de șipci, de zăbrele sau de pari; gard.

OSTRÉȚ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se așază de-a curmezișul unei ape pentru a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor. /<bulg. ostreț

ostréț n., pl. e (vsl. *ostrĭcĭ, d. ostrŭ, ascuțit; bg. ostrec, tăiș; sîrb. ostrica și oštrica, ascuțiș, vîrf. Par, parmac, stîlp: casă de ostrețe. Stachet, gratie de lemn: gard de ostrețe. Leasă, îngrăditură de ținut viŭ peștele prins (obișnuit și la pl.): daĭ cu plasa la ostreț (Zanf. Miriță, 16). Pl. Coaste de vită tăĭată. Coclețiĭ ițelor. V. parcan, zăbrea, juvelnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe

ostréț s. n., pl. ostréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OSTRÉȚ s. (PESCUIT) (pop.) coteț, horeț, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

OSTRÉȚ s. v. cocleț, gratie, leasă, leaț, șipcă, zăbrea.

OSTREȚ s. (PESCUIT) (pop.) coteț, horeț, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.

ostreț s. v. COCLEȚ. GRATIE. LEASĂ. LEAȚ. ȘIPCĂ. ZĂBREA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ostréț (ostréțe), s. n.1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.

Intrare: ostreț
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostreț
  • ostrețul
  • ostrețu‑
plural
  • ostrețe
  • ostrețele
genitiv-dativ singular
  • ostreț
  • ostrețului
plural
  • ostrețe
  • ostrețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ostreț

  • 1. popular Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zăbrea 3 exemple
    exemple
    • Dezbîrnase la o cușcă două ostrețe, prindea găinile una cîte una. GALAN, B. I 18.
      surse: DLRLC
    • Săream și eu peste un gărduț de ostrețe. SADOVEANU, N. F. 32.
      surse: DLRLC
    • Flori mîndre și bogate rîdeau printre ostrețe. ANGHEL, PR. 138.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur’ prin ostrețe. EMINESCU, O. I 152.
        surse: DLRLC
      • [Casele] au început... a se îngrădi cu ostrețe de lemn sau de fier, dărîmînd gios zăplazurile și zidurile acele tari care le da un aer de cetăți. ALECSANDRI, C. 97.
        surse: DLRLC
    • 1.2. prin specializare Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: