orogenic, ~ă a [At: ONCESCU, G. 9 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr orogénique] Referitor la formarea munților prin cutare.

OROGENIC, -Ă, orogenici, -e, adj. (Despre lanțuri de munți) Format într-un geosinclinal.

OROGENIC, -Ă adj. Referitor la formarea munților; orogenetic. [< fr. orogénique].

OROGENIC, -Ă adj. orogenetic. (< fr. orogénique)

OROGENIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de orogeneză; propriu orogenezei. 2) Care este format prin orogeneză. /<fr. orogénique

orogenic adj. m., pl. orogenici; f. orogenică, pl. orogenice

orogenic adj. m., pl. orogenici; f. orogenică, pl. orogenice

orogenic adj. m., pl. orogenici; f. sg. orogenică, pl. orogenice

OROGENIC adj. (GEOL.) orogenetic.

OROGENIC adj. (GEOL.) orogenetic.

ORO- „munte, montan, alpin”. ◊ gr. oros „munte” > fr. oro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oro-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește pe munți; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la mediul alpin; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre vegetație) adaptat la condițiile aspre ale munților înalți; ~gen (v. -gen₁), s. n., regiune vastă a scoarței terestre în care s-au produs puternice mișcări tectonice, ducînd la apariția unui lanț muntos cutat; ~genetic (v. -genetic), adj., relativ la formarea munților; sin. orogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de fenomene geologice care a determinat formarea lanțurilor muntoase; ~genic (v. -genic), adj., orogenetic*; ~genie (v. -genie₁), s. f., ramură a geologiei care studiază formarea lanțurilor muntoase cutate; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în orografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a configurației munților; ~hidrografie (v. hidro-₁, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază apele și relieful dintr-o regiune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălțimilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre sol) format pe roci cu textură grosieră.