8 definiții pentru orogen


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv).

OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv).

orogen sn [At: DT / Pl: ~e / E: drr orogeneză] (Glg) Regiune vastă a scoarței terestre în care au avut loc mișcări tectonice intense ce au dus la formarea unui lanț muntos.

OROGÉN s.n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre în care au avut loc mari mișcări tectonice. [< fr. orogène].

OROGÉN s. n. regiune vastă a scoarței terestre cu mari mișcări tectonice. (< fr. orogène)

OROGÉN n. Zonă tectonică mobilă de pe suprafața Pământului. /Din orogeneză


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orogén s. n., pl. orogéne

orogén s. n., pl. orogéne


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ORO- „munte, montan, alpin”. ◊ gr. oros „munte” > fr. oro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oro-. □ ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care crește pe munți; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la mediul alpin; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre vegetație) adaptat la condițiile aspre ale munților înalți; ~gen (v. -gen1), s. n., regiune vastă a scoarței terestre în care s-au produs puternice mișcări tectonice, ducînd la apariția unui lanț muntos cutat; ~genetic (v. -genetic), adj., relativ la formarea munților; sin. orogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de fenomene geologice care a determinat formarea lanțurilor muntoase; ~genic (v. -genic), adj., orogenetic*; ~genie (v. -genie1), s. f., ramură a geologiei care studiază formarea lanțurilor muntoase cutate; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în orografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a configurației munților; ~hidrografie (v. hidro-1, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază apele și relieful dintr-o regiune; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălțimilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre sol) format pe roci cu textură grosieră.

Intrare: orogen
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orogen
  • orogenul
  • orogenu‑
plural
  • orogene
  • orogenele
genitiv-dativ singular
  • orogen
  • orogenului
plural
  • orogene
  • orogenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orogen

  • 1. geologie Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: