ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie.

organoterapie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr organotherapie] Tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine Si: opoterapie.

ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie.

ORGANOTERAPIE s.f. (Med.) Tratament care constă în administrarea de extracte de organe sau chiar de organe. [Gen. -iei. / < fr. organothérapie, cf. gr. organon – organ, therapeia – tratament].

ORGANOTERAPIE s. f. opoterapie. (< fr. organothérapie)

ORGANOTERAPIE f. Terapie cu ajutorul unor preparate obținute din organe și țesuturi de origine animală. /<fr. organothérapie

*organoterapíe f. (organ și terapie ca’n opoterapie). Med. Opoterapie.

*opoterapíe f. (vgr. opos, suc, și therapeia, tratament, vindecare). Med. Tratament din suc extras din glandele unuĭ animal (de ex., din ficat). – Se zice și organoterapíe.

organoterapie s. f., art. organoterapia, g.-d. art. organoterapiei; pl. organoterapii, art. organoterapiile (desp. -pi-i-)

organoterapie s. f., art. organoterapia, g.-d. art. organoterapiei; pl. organoterapii, art. organoterapiile

organoterapie s. f.

ORGANO- „organ, organic, organism”. ◊ gr. organon „instrument, organ” > fr. organo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. organo-. □ ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la apariția, diferențierea și evoluția istorică a organelor vegetale sau animale; ~fil (v. -fil₁), adj., cu afinitate deosebită pentru anumite organe sau țesuturi; ~filie (v. -filie₃), s. f., filogenie a organelor; ~filogeneză (v. filo-₂, v. -geneză), s. f., studiu al dezvoltării organelor din punct de vedere filogenetic; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care intră în compoziția substanțelor organice. 2. Care s-a format sub acțiunea organismelor vegetale sau animale. 3. Care participă la formarea compușilor organici. 4. Care produce organe; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; sin. organogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., organogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea organelor animalelor și vegetalelor. 2. Morfologia externă a organelor; ~ide (v. -id), s. f. pl., părți din protoplasma celulei, care îndeplinesc anumite funcțiuni; ~leptic (v. -leptic), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Substanță) care are afinitate pentru un anumit organ. 2. adj., Care afectează organele de simț. 3. adj., Care apreciază calitatea produselor alimentare cu ajutorul organelor de simț; ~lit (v. -lit₁), s. n., rocă sedimentară de origine organică; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu științific al organelor; ~patie (v. -patie), s. f., boală a organelor, însoțită de leziuni; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a unui organ anormal; ~plastic (v. -plastic), adj., capabil de a forma organe; ~taxie (v. -taxie), s. f., clasificare a organelor în funcție de anumite criterii și caractere; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratare a unor boli, bazată pe folosirea organelor sau a glandelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui organ; ~trofic (v. -trofic), adj., care se hrănește cu substanțe organice; ~trop (v. -trop), adj., care se fixează pe anumite țesuturi organice; sin. organotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., organotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., capacitate a unor agenți patogeni de a infecta anumite organe ale gazdei; sin. organotropism^[1].