OREION, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons.

oreion sns [At: BIANU, D. S. / E: fr oreilons] Boală contagioasă epidemică, frecventă la copii, care se manifestă prin inflamarea glandelor salivare, în special a glandei parotide.

OREION, oreioane, s. n. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor salivare parotide. [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons.

OREION s. n. sg. Boală contagioasă și epidemică obișnuită la copii, care se manifestă prin inflamarea glandei parotide.

OREION s.n. Boală infecțioasă epidemică, manifestată prin inflamarea glandei parotide. [Pron. -re-ion. / < fr. oreillons].

OREION s. n. parotidită epidemică. (< fr. oreillon)

urion s vz oreion

oreion s. n., (cazuri) pl. oreioane

oreion s. n., (cazuri) pl. oreioane

oreion s. n. (sil. -re-ion), pl. oreioane

OREION s. (MED.) parotidită epidemică.

OREION s. (MED.) parotidită epidemică.

OREIÓN (< fr.) s. n. Maladie infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un virus, frecventă, mai ales, la copii. Are o perioadă de incubație de 12-26 zile și se manifestă prin inflamarea dureroasă a glandelor parotide și febră. Transmiterea de face prin contact direct cu bolnavul sau cu obiecte contaminate cu secreții nazofaringiene ale acestuia. La adulți, boala se poate complica (orhită urliană), ducând la atrofie testiculară. Sin. parotidită epidemică.