17 definiții pentru orator


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur.

orator sm [At: CHEIA ÎN. 91r/24 / V: (înv) ~e / A și: orator / Pl: ~ii / E: lat orator, -oris, fr orateur] 1 Persoană care rostește un discurs în fața publicului. 2 Persoană care are talentul de a vorbi frumos în public Si: retor. 3 (Înv) Sol. 4 (Înv) Ambasador. 5 (Înv) Primar al unui sat sau al unui târg Si: vornic.

ORATÓR, oratori, s. m. Persoană care rostește un discurs, care vorbește în public; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur.

ORATÓR, oratori, s. m. Persoană care rostește un discurs, care vorbește în fața unui public; persoană care are talentul de a vorbi frumos în public. Țărănimea strînsă cap lîngă cap asculta oratori improvizați. SADOVEANU, O. VI 477. Între multiplele calități politice ce-și atribuia prefectul era și aceea de neîntrecut orator poporan. REBREANU, R. II 86. Nu putea da-ncredințare, Slavă ăstui orator. ALEXANDRESCU, M. 280.

ORATÓR s.m. Cel care ține un discurs; vorbitor (la o conferință etc.); om care are darul vorbirii, care vorbește frumos. [Cf. lat. orator, fr. orateur].

ORATÓR s. m. cel care ține un discurs; vorbitor; om care are darul vorbirii. (< lat. orator, fr. orateur)

ORATÓR ~i m. 1) Persoană care ține un discurs în public (făcând uz de un stil elevat). 2) Persoană care are darul de a vorbi frumos și liber în public; vorbitor. /<lat. orator, fr. orateur

orator m. cel ce vorbește în public.

oratór, -oáre s. (lat. orátor, -óris, d. orare, a vorbi. V. oral). Care ține discurs: Cicerone fu cel maĭ mare orator al Romeĭ. Om elocŭent: a fi născut orator. V. retor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oratór s. m., pl. oratóri

oratór s. m., pl. oratóri

orator (Demostene, marele orator).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORATÓR s. 1. retor, (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.) 2. v. conferențiar.

ORATOR s. 1. retor, (prin Bucov.) predicant. (Un mare ~.) 2. conferențiar, vorbitor, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ORATOR (< fr. orateur < lat. orator, derivat din orare, a vorbi) Persoană înzestrată cu darul vorbirii alese, pe care cei vechi îl considerau ca pe un bărbat de seamă, iscusit în arta vorbirii (pir bonus dicendi peritus). În De oratore, Cicero definește pe orator ca pe un om de inimă și de spirit, care nu ignoră nimic din ceea ce un om cinstit trebuie să știe și care își pune talentul în slujba adevărului și a virtuții.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POETA NASCITUR, ORATOR FIT (lat.) poet te naști, orator devii – Lipsa talentului poetic nu poate fi compensată prin studiu.

Intrare: orator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orator
  • oratorul
  • oratoru‑
plural
  • oratori
  • oratorii
genitiv-dativ singular
  • orator
  • oratorului
plural
  • oratori
  • oratorilor
vocativ singular
  • oratorule
plural
  • oratorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orator, -oare oratoare orator

  • 1. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: retor vorbitor, -oare (persoană) 3 exemple
    exemple
    • Țărănimea strînsă cap lîngă cap asculta oratori improvizați. SADOVEANU, O. VI 477.
      surse: DLRLC
    • Între multiplele calități politice ce-și atribuia prefectul era și aceea de neîntrecut orator poporan. REBREANU, R. II 86.
      surse: DLRLC
    • Nu putea da-ncredințare, Slavă ăstui orator. ALEXANDRESCU, M. 280.
      surse: DLRLC

etimologie: