OPTICĂ s. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul luminii sau al fenomenelor luminoase și vizuale. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiațiilor de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). 2. Fig. Felul de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele. Morala lui, optica lui, estetica lui erau iremediabil jignite. CAMIL PETRESCU, O. II 566.

OPTICĂ s.f. 1. Ramură a fizicii care studiază lumina și fenomenele luminoase și vizuale. 2. (Fig.) Aspect particular al unei idei; punct de vedere, concepție. [Cf. lat. optica, germ. Optik, fr. optique].

OPTICĂ f. 1) Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul luminii și a particularităților acesteia. 2) Totalitate a aparatelor și a instrumentelor a căror funcționare este bazată pe legile reflecției și refracției luminii. 3) fig. Mod de interpretare a faptelor și fenomenelor. /<fr. optique, lat. optice

optică f. 1. partea fizicei ce tratează despre lumină și despre legile vederii; 2. perspectivă, aspectul obiectelor văzute la distanță; 3. fig. percepțiune intelectuală a lucrurilor: le vedea toate sub o optică falsă.

OPTIC, -Ă, optici, -ce, s. f., adj. I. 1. S. f. Ramură a fizicii care studiază natura luminii, fenomenele legate de emisia, absorbția, propagarea și interacțiunea ei cu materia etc. ♦ Parte a fizicii care studiază radiațiile de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele; concepție, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, privitor la fenomenele luminoase; care aparține obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale și cele nodale ale ei și prin care raza de lumină trece fără să-și schimbe direcția. 2. Care se referă la ochi, la vedere. ◊ Nerv optic = nerv care transmite informațiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. – Din fr. optique.

OPTIC, -Ă, optici, -ce, s. f., adj. I. 1. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studierea naturii luminii, a emisiei și absorbției ei, cu fenomenele legate de propagarea și de interacțiunea ei cu diverse substanțe etc. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiațiilor de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele; concepție, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, care ține de fenomenele luminii sau de senzațiile vizuale, privitor la astfel de fenomene și de senzații; care aparține obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale și cele nodale ale ei și prin care raza de lumină trece fără să-și schimbe direcția. 2. Care ține de vedere sau de organele de simț ale acesteia. ◊ Nerv optic = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv din creier. – Din fr. optique.

OPTIC, -Ă I. adj. referitor la ochi, la vedere; folosit în optică; o centru ~ = punct pe axa unei lentile către care tind punctele ei principale și nodale și prin care poate trece o rază de lumină nedeviată; nerv ~ = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. ◊ (adv.) substanță ~ activă = substanță care își rotește planul de polarizare când este străbătută de lumină polarizată liniar. II. s. f. 1. ramură a fizicii care studiază lumina și fenomenele luminoase și vizuale. ♦ ~ electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. (fig.) mod personal de a vedea și interpreta faptele și fenomenele; punct de vedere, opinie. (< fr. optique, lat. opticus, gr. optikos, /II/ Optik)

*óptic, -ă adj. (vgr. optikós, lat. ópticus, rudă cu Cicl-op, mi-op. V. ochĭ). Relativ la viziune saŭ la ochĭ: iluziune optică, nerv optic. Unghĭ optic saŭ de viziune, unghĭ care-șĭ are vîrfu la ochĭu observatoruluĭ și ale căruĭ laturĭ trec pin capetele uneĭ liniĭ închipuite. S. m. și f. Persoană pricepută în optică. Fabricant saŭ vînzător de instrumente optice (optician). S. f. Acea parte a fiziciĭ care tratează despre legile luminiĭ și viziuniĭ. Perspectivă, aspectu obĭectelor văzute de la distanță: iluziune de optică. Carte care tratează despre lumină și văz: optica luĭ Newton. Adv. În mod optic, din punctu de vedere optic.

optică s. f., g.-d. art. opticii

optică s. f., g.-d. art. opticii

optică s. f., g.-d. art. opticii

optică, gen. opticii

OPTICĂ s. v. mentalitate, psihologie.

optică s. v. MENTALITATE. PSIHOLOGIE.

ÓPTIC, -Ă (< fr.; {s} gr. optikos „relativ la vedere”) adj., s. f. I. Adj. 1. Care se referă la ochi, la vedere. ◊ Nerv o. = nerv care transmite informațiile vizuale de la ochi la centru respectiv din creier. 2. Care se bazează pe lumină, privitor la fenomenele luminoase; care aparține obiectului de studiu al opticii (II, 1). ◊ Drum o. v. drum. Iluzie o. v. iluzie. ◊ Optic-activ = (despre substanțe) care prezintă activitate optică. V. activitate. II S. f. 1. Ramură a fizicii care studiază natura luminii, fenomenele legate de emisia, absorbția, propagarea și interacțiunea ei cu materia radiațiile electromagnetice din domeniul ultraviolet (inclusiv razele Röntgen moi) și cel infraroșu până la undele radio milimetrice, precum și metodele de măsurare a mărimilor care le caracterizează, construcția și funcționarea instrumentelor bazate pe lumină etc. Cuprinde: o. geometrică (studiază propagarea razelor luminoase și proiectarea geometrică a instrumentelor optice); o. fizică (studiază natura ondulatorie și fotonică a luminii, fotometria etc.); o. acustică (studiază proprietățile optice ale substanțelor la aplicarea undelor sonore); o. neliniară (se ocupă cu propagarea undelor electromagnetice de putere mare, ca de ex. fasciculele laser, în mediile solide, lichide și gazoase). Optica fibrelor (studiază propagarea luminii și transmiterea informației prin ghiduri de lumină); metodele ei se folosesc în telecomunicația optică la aparatele medicale (iluminarea rinofaringelui, stomacului ș.a.), la filmarea cu viteze mari, în fizica nucleară, fototelegrafie, telemetrie, tehnica de calcul, acustica ș.a. O. integrală (studiază sistemele optice miniaturale cu conductoare de lumină peliculare având grosimi de ordinul lungimii de undă a luminii). O. neutronică (studiază interacțiunea neutronilor lenți cu substanța în condiții în care proprietățile ondulatorii ale neutronilor ca difracția, polarizarea ș.a. se manifestă destul de pronunțat). ◊ O. electronică = capitol al electromagnetismului care studiază mișcarea fasciculelor de particule încărcate cu sarcini electrice (ex. electroni) în câmpuri electrice sau magnetice, care determină focalizarea lor și și obținerea unor imagini electronice. 2. Aspect special pe care îl ia un obiect văzut la distanță dintr-un punct determinat. 3. Fig. Mod, fel de a vedea și de a interpreta lucrurile, fenomenele; concepție, punct de vedere.