OP, opuri, s. n. (Înv. și fam.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

op² sn [At: I. IONESCU, M. 245 / Pl: ~uri / E: lat opus] (Liv) 1 Carte. 2 Scriere. 3 Operă.

op¹ s [At: PSALT. HUR. 9^r / V: (îrg) opt / E: ml opus (est)] (Înv) 1 (Îe) A fi ~ A fi de folos. 2 (Îae) A trebui. 3 (Îe) A fi (spre) ~ (să) A trebui să. 4 (Îe) A avea ~ A avea nevoie.

OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

OP, opuri, s. n. (Livresc, uneori cu nuanță depreciativă) Carte, lucrare, operă. Alecsandri începu a ne arăta frumoasele lui opuri. NEGRUZZI, S. I 344. Ne grăbim a insera în opul nostru rezumatul lucrărilor statistice. I. IONESCU, M. 245.

OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].

OP¹ s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)

OP ~uri n. livr. depr. Creație literară sau științifică; scriere. /<lat. opus

op n. operă literară sau științifică.

op n. (lat. ŏpus [est], trebuĭe. Opus, óperis, operă, lucrare; it. uopo, log. obus, pv. ops, vfr. ues, sp. huebos. V. opt 1, opuscul). Vechĭ. E op, e spre op, e nevoĭe; e necesar: e op a fi gata. Azĭ. Neol. (pl. urĭ). Carte literară saŭ științifică.

opt² s vz op¹

op (înv., fam.) s. n., pl. opuri

op (înv., fam.) s. n., pl. opuri

op s. n., pl. opuri

OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.

op s. v. CARTE. LUCRARE. OPERĂ. SCRIERE. TEXT. TIPĂRITURĂ. TOM. VOLUM.

op s. n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Pușcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s. n. (operă, carte), din același cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea și în formele obsă (< opsă, op să) și opt „e precis” < opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.