OP, opuri, s. n. (Înv. și fam.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

op² sn [At: I. IONESCU, M. 245 / Pl: ~uri / E: lat opus] (Liv) 1 Carte. 2 Scriere. 3 Operă.

op¹ s [At: PSALT. HUR. 9^r / V: (îrg) opt / E: ml opus (est)] (Înv) 1 (Îe) A fi ~ A fi de folos. 2 (Îae) A trebui. 3 (Îe) A fi (spre) ~ (să) A trebui să. 4 (Îe) A avea ~ A avea nevoie.

*OP (pl. opuri) sn. 📝 Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere [lat.].

OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

OP, opuri, s. n. (Livresc, uneori cu nuanță depreciativă) Carte, lucrare, operă. Alecsandri începu a ne arăta frumoasele lui opuri. NEGRUZZI, S. I 344. Ne grăbim a insera în opul nostru rezumatul lucrărilor statistice. I. IONESCU, M. 245.

OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].

OP¹ s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)

OP ~uri n. livr. depr. Creație literară sau științifică; scriere. /<lat. opus

op n. operă literară sau științifică.

op n. (lat. ŏpus [est], trebuĭe. Opus, óperis, operă, lucrare; it. uopo, log. obus, pv. ops, vfr. ues, sp. huebos. V. opt 1, opuscul). Vechĭ. E op, e spre op, e nevoĭe; e necesar: e op a fi gata. Azĭ. Neol. (pl. urĭ). Carte literară saŭ științifică.

opt² s vz op¹

OPT I. num. De două ori patru, număr între șapte și nouă (8, vm). II. sm. Nota 8: am căpătat un ~ la aritmetică [lat. o c t o].

op (înv., fam.) s. n., pl. opuri

op (înv., fam.) s. n., pl. opuri

op s. n., pl. opuri

op s. n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Pușcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s. n. (operă, carte), din același cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea și în formele obsă (< opsă, op să) și opt „e precis” < opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.

OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.

op s. v. CARTE. LUCRARE. OPERĂ. SCRIERE. TEXT. TIPĂRITURĂ. TOM. VOLUM.

op, opuri, s.n. (reg., înv.) Carte, scriere: „Constanța Dunca, autoare renumită a mai multor opuri literare premiate…” (Mihaly, 1900: 579; dipl. 241). – Din lat. opus (Scriban, DEX).

OP² s.n. (Livresc) Carte, lucrare, scriere, operă. Ne grăbim a insera în opul nostru rezumatul lucrărilor statistice. i. ionescu, m. 245. Să scrie doao opuri (lucruri). țichindeal, f. 431/21, cf. vasici, m. ii, 50/29. În opul seu... cuprinde în economia politică și formarea luminilor și cultivarea artelor. rom. Lit. 273¹/7. Vedem un op arhitectonic perfect. isis (1859), 22²/36. Alecsandri începu a ne arăta frumoasele lui opuri. negruzzi, s. i, 344. Nu avea nici o idee de arta militară, precum demonstră... însuși opul seu despre „Hatman”. hasdeu, i. v. 239. Șase luni a fost trecut, iar opul preotului nici un pas nu a înaintat. f (1869), 223. Pot constitui... un op frumos. maiorescu. cr. i, 10. Cînd amicul te consultă Cum îți place opul său, Dacă-i bun, fă-i laudă multă, Nu i-o spune dacă-i rău. i. negruzzi, s. ii, 338. Am publicat „Divina Comedie”. Un op pe care anii-l îngropară. topîrceanu, b. 90. Acest op didactic se bucură de o bună primire. călinescu, i. c. 151. Mă mir că nu și-a tipărit vorba preferată pe coperta uhui op. teodoreanu, m. u. 25. – pl.: opuri. – Din lat. opus.

OP¹ subst. (învechit, în expr.) A fi op = a) a fi de folos, util, oportun. Toți plecară-se depreaunră și fură op. psalt. hur. 9^r/9. Toți ucloniră-se preură, și nu fură op (nu fură treabnici C, netreabnici fură C^2, netrebniciră-să D). psalt. 102. Ce e opu a fi tărie astădzi cuvîntul lui Domnedzeu (a. 1619). cuv. d. bătr. ii, 123/14; b) a trebui, a fi necesar. De cîte ori va fi op, cei de botezat să-i boteze preoții. șincai, hr. 1, 241/19, cf. ii, 52/15. ◊ (Eliptic, urmat de verbe la conjunctiv) Nebune! ce veri tu semăna nu va învie; opt... să moară înainte (cca 1569- 75). gcr i, *13/34. Și cînd vine vreamea, noi opt să murim, coresi, ap. ccr 24/4. Din pom bun roadă bună op să iasă. simion dasC., let. 90. A fi (spre) op (să... sau a...) = a trebui (să...), a fi nevoie (să...). Opu iaste (trebuiaște n. test. 1648, cuvine-se biblia 1688) voao fără voroave se fiți. cod. vor. 12/5. Și scotea de-i punrea ce era spre opu (ce ne trebuia n. test. 1648, ceale de treabă biblia 1688). ib. 98/11. A avea op = a avea nevoie, a avea lipsă. Socotind împăratul Traian că fiecare stăpînire n-are op numai de arme, ci și de învățături, ...și-au pornit învățăturile și meșteșugurile între supuși. șincai, hr. i, 8/18. Fieștecare plugariu mai nainte de toate are op (lipsă) ca se cunoască pămîntul. economia, 4/6. Maramoreșeanii zic „nu am op” alți alți români o zic „nu am lipsă”. maior, ist. 237/25. Părțile ceale stătătoare și curătoare au op (lipsă) una de alta. ÎNV. POM. 27/1. – Și: opt subst. – lat. opus (est).