16 definiții pentru op (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OP, opuri, s. n. (Înv. și fam.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

op2 sn [At: I. IONESCU, M. 245 / Pl: ~uri / E: lat opus] (Liv) 1 Carte. 2 Scriere. 3 Operă.

op1 s [At: PSALT. HUR. 9r / V: (îrg) opt / E: ml opus (est)] (Înv) 1 (Îe) A fi ~ A fi de folos. 2 (Îae) A trebui. 3 (Îe) A fi (spre) ~ (să) A trebui să. 4 (Îe) A avea ~ A avea nevoie.

OP, opuri, s. n. (Livr.) Operă (literară sau științifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.

OP, opuri, s. n. (Livresc, uneori cu nuanță depreciativă) Carte, lucrare, operă. Alecsandri începu a ne arăta frumoasele lui opuri. NEGRUZZI, S. I 344. Ne grăbim a insera în opul nostru rezumatul lucrărilor statistice. I. IONESCU, M. 245.

OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau științifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].

OP1 s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)

OP ~uri n. livr. depr. Creație literară sau științifică; scriere. /<lat. opus

op n. (lat. ŏpus [est], trebuĭe. Opus, óperis, operă, lucrare; it. uopo, log. obus, pv. ops, vfr. ues, sp. huebos. V. opt 1, opuscul). Vechĭ. E op, e spre op, e nevoĭe; e necesar: e op a fi gata. Azĭ. Neol. (pl. urĭ). Carte literară saŭ științifică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

op (înv., fam.) s. n., pl. ópuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.

op s. v. CARTE. LUCRARE. OPERĂ. SCRIERE. TEXT. TIPĂRITURĂ. TOM. VOLUM.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

op s. n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Pușcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s. n. (operă, carte), din același cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea și în formele obsă (< opsă, op să) și opt „e precis” < opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.

Intrare: op (s.n.)
op1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • op
  • opul
  • opu‑
plural
  • opuri
  • opurile
genitiv-dativ singular
  • op
  • opului
plural
  • opuri
  • opurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

op (s.n.)

etimologie: