onorific, ~ă a [At: (a. 1875) URICARIUL, V, 150/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr honorifique, lat honorificus, -a, -um] 1 (D. un titlu, o distincție etc.) Acordat în semn de cinste, de considerație față de cineva. 2 (D. o funcție de serviciu) Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. 3 (D. persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite. 4 (D. persoane) Care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit.

ONORIFIC, -Ă, onorifici, -e, adj. 1. Care aduce onoruri; făcut, acordat în semn de cinste, de onoare, de respect, de considerație față de cineva. Titlu onorific. 2. Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342. 3. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; de onoare. Membru onorific. Președinte onorific..

ONORIFIC, -Ă adj. 1. Care aduce o distincție, onoruri, fără însă a atrage după sine avantaje sau profituri materiale. 2. Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație; de onoare. [< fr. honorifique].

ONORIFIC, -Ă adj. 1. (despre titluri, distincții, funcții etc.) care aduce onoruri, fără a trage un avantaj, profit material. ◊ care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit. 2. căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație. (< fr. honorifique, lat. honorificus)

ONORIFIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre titluri, funcții etc.) Care conferă onoare (fără avantaje materiale); acordat în semn de onoare (fără a fi retribuit). 2) (despre persoane) Care deține un titlu sau exercită o funcție fără retribuție; de onoare. /<fr. honorifique, lat. honorificus

onorific a. ce procură onoruri: titlu onorific.

*onorífic, -ă adj. (lat. honoríficus, d. honor, onoare, și fácere, a face). Onorar, care face onoare pin persoana luĭ: membru onorific. Care procură onorurĭ (dar nu leafă): titlu onorific. Adv. În mod onorific: a funcționa onorific.

onorific adj. m., pl. onorifici; f. onorifică, pl. onorifice

onorific adj. m., pl. onorifici; f. onorifică, pl. onorifice

onorific adj. m., pl. onorifici; f. sg. onorifică, pl. onorifice

ONORIFIC adj. (rar) onorar.

ONORIFIC adj. (rar) onorar. (Membru, profesor ~.)