onorific, ~ă a [At: (a. 1875) URICARIUL, V, 150/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr honorifique, lat honorificus, -a, -um] 1 (D. un titlu, o distincție etc.) Acordat în semn de cinste, de considerație față de cineva. 2 (D. o funcție de serviciu) Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. 3 (D. persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite. 4 (D. persoane) Care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit.