ometiță sf [At: CIHAC II, 210 / Pl: ~țe / E: ucr обметиця] (Reg) 1 Cea mai fină parte a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului Si: (pop) pospai. 2 (Rar) Zăpadă fină. 3 (Rar) Rumeguș.

OMETIȚĂ sf. 🏚 Praful de făină care se prinde de păreții morii sau se așază pe podelele ei, pospaiu: prin mori, unde se află de regulă multă făină și ~ (MAR.) [srb. umetica].

OMETIȚĂ s. f. (Regional) 1. Zăpadă fină, spulberată de vînt. Vîntul... spulbera prin jurul săniei o ometiță ușoară ca o negură. SADOVEANU, O. V 214. 2. Praf de făină care se ridică în timpul măcinatului; pospai. În covată curgea făina în zvîcniri ușoare; o ometiță fină, jucînd în bătaia soarelui, umplea încăperea. SADOVEANU, O. IV 431.

OMETIȚĂ f. reg. 1) Zăpadă fină spulberată de vânt. 2) Pulbere de făină care se depune în timpul măcinatului pe obiectele înconjurătoare; pospai. /<ucr. obmetycja

ométiță f., pl. e (sîrb. umetica, id.; rus. na dvorĭé metët, afară viscolește). Est. Zăpadă foarte fină pe care o spulberă vîntu. Pospaĭ, pulbere foarte fină care se depune pe părețiĭ moriĭ orĭ făina cea fină care rămîne pintre petrele moriĭ. Fruntea făiniĭ (partea de deasupra) cum curge la măcinat. – Și -íță (Ĭașĭ).

umetiță sf vz ometiță

ometiță (reg.) s. f., g.-d. art. ometiței

ometiță (reg.) s. f., g.-d. art. ometiței

ometiță s. f., g.-d. art. ometiței

OMETIȚĂ s. v. pospai.

ometiță s. v. POSPAI.

ometíță, ometițe, s.f. (reg.; înv.) Praf de făină ce se depune în moară; colb. ■ Exclusiv în Maram. și nordul Moldovei; în alte regiuni din țară: pospai, humă de făină, colb (ALR, 1956: 183). – Din ucr. obmetycja (DEX, MDA).

ometiță, ometițe, s.f. – (reg.; înv.) Praf de făină ce se depune în moară. Termen atestat doar în Maramureș și nordul Moldovei; în alte regiuni din țară: pospai, humă de făină, colb (ALR, 1956: 183). – Din ucr. obmetycja (DEX, MDA).

ometiță, -e, s.f. – Praf de făină ce se depune în moară. Termen atestat doar în Maramureș și nordul Moldovei; în alte regiuni din țară: pospai, humă de făină, colb (ALR 1956: 183). – Din ucr. obmetycja (DEX).

OMETIȚĂ s. f. (Regional) 1. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. cf. cihac, ii, 210, DDRF, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, JAHRESBER. VIII,112, 154. Unde se află de regulă multă făină și ometiță... provine, foarte adeseori, un fel de gîndac. marian, ins. 67, cf. alexi, w., cade. Înlăuntru pietrele huruiau lin; în covată curgea făina în zvîcniri ușoare; o ometiță fină, jucînd în bătaia soarelui, umplea încăperea, sadoveanu, o. v, 169. Făgăduiala asta e privitoare la o mămăligă fiartă bine din ometiță făinei de mei. id. ib. xIi, 799, cf. i. cr. ii, 163. Păreții erau plini de ometiță. Mat. dialect, i, 184, cf. 285, a v 15, 16, 18, 33, 34, vi, 6, 11, 26, alrm sn h 124, com. din straja – rădăuți. 2. (Rar) Zăpadă fină. În zborul lui [vîntul] spulbera prin jurul săniei o ometiță ușoară ca o negură, sadoveanu, p. s. 32. 3. (Rar) Rumeguș. cf. alr i 1852/266, 348. – Din ucr. обметипя „resturi de făină”.