omet¹ sms [At: PALIA (1581) 78/11 / V: (înv) oam~, (îrg) omăt / E: om + -et] 1 Mulțime mare de oameni Si: lume. 2 Popor.

oamet sms vz omet¹

omăt² sms vz omet¹ corectat(ă)

OMĂT (pl. -ături, omete) sn. Mold. Bucov. Băn. 🌦 Zăpadă: avea... părul negru ca pana corbului și fața albă ca ~ul (ALECS.); De ce-așterni ~ul iernii peste floarea lui April? (VLAH.); într’o iarnă ninsese atîta, cît mai nu se vedeau șatrele din ~ (SB.); cînd au început să se topească ~urile (SAD.); ducea un drumuleț strîmt peste podețul pe jumătate îngropat de omete (GRIG.) [srb. o m e t „măturătură”].

oámet n., pl. e (d. om). Vechĭ. Mulțime de oamenĭ.

omet (lume) (înv., reg.) s. n.

omet (lume) (înv., reg.) s. n.

omet (lume) s. n.

OMET s.m. sg. (Ban.) Mulțime de oameni, lume. Omĕt. Hominum multitudo. AC, 357. Etimologie: om + suf. -et. Cf. o m e n i m e.

OMET¹ s. m. sg. (Învechit și regional) Mulțime mare de oameni, lume; popor, omenet. Ficiorul feateei încă face-voiu oamet, că iaste sămînța ta. Palia (1581), 78/11. Nu te teame a mearge în gios în Eghipet: că în acolo mare oamet voiu face pre tine. ib. 192/13, cf. ccr 76/30, cp 214. Atîta potop de omet ce mai vedea umblînd pe cele ulițe. f (1885), 220, cf. DDRF, TDRG, CDDE, PASCU, S. 34, ROSETTI, L. R. IV, 211, h XVIII 136, GR. BĂN. – Și: (învechit) oamet, (învechit și regional) omăt (anon. car., h xviii 136, accentuat și omăt, com. din cuzdrioara – dej) s. m. sg. – Om + suf. -et.

OMET³ s. m. și n. v. omăt¹.