OMET¹ s. m. sg. (Învechit și regional) Mulțime mare de oameni, lume; popor, omenet. Ficiorul feateei încă face-voiu oamet, că iaste sămînța ta. Palia (1581), 78/11. Nu te teame a mearge în gios în Eghipet: că în acolo mare oamet voiu face pre tine. ib. 192/13, cf. ccr 76/30, cp 214. Atîta potop de omet ce mai vedea umblînd pe cele ulițe. f (1885), 220, cf. DDRF, TDRG, CDDE, PASCU, S. 34, ROSETTI, L. R. IV, 211, h XVIII 136, GR. BĂN. – Și: (învechit) oamet, (învechit și regional) omăt (anon. car., h xviii 136, accentuat și omăt, com. din cuzdrioara – dej) s. m. sg. – Om + suf. -et.