obstinat, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: ~ați, ~e / E: obstina] 1 Încăpățânat. 2 Îndârjit.

OBSTINAT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Franțuzism) Încăpățînat, îndărătnic. Ea a vegheat cu trudă un om pierdut la minte, obstinat în tăcere. CĂLINESCU, E. 40. În frămîntările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. III 596.

OBSTINAT, -Ă adj. (Liv.) Încăpățînat, îndîrjit, îndărătnic. [Cf. fr. obstiné].

*obstinát, -ă adj. (lat. obstĭnatus). Îndărătnic, încăpățînat. Adv. Cu obstinațiune.

OBSTINAT adj. v. furios, încăpățânat, îndărătnic, îndârjit, înfuriat, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, pornit, recalcitrant, refractar.

obstinat adj. v. FURIOS. ÎNCĂPĂȚÎNAT. ÎNDĂRĂTNIC. ÎNDÎRJIT. ÎNFURIAT. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. PORNIT. RECALCITRANT. REFRACTAR.

OBSTINAT, -Ă adj. (Despre persoane și acțiunile lor) Încăpățînat, îndărătnic; îndîrjit. cf. NEGULICI. Feudalii îi fac opozițiune obstinată. BARIȚIU, P. A. III, 128, cf. BARONZI, I. L. III, 220. În frământările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. II, 596. Iar aici, fantastă obstinată? Te-ai furișat de la ospăț și ai turburat veselia oaspeților. I. NEGRUZZI, S. v, 241, cf. ALEXI, W. Simion nu zise nimic, obstinat din fire, nici nu protestă. CĂLINESCU, E. O. I, 101. ◊ Fig. El ne privește din fotografie cu un cap masiv,... cu falca de jos ușor obstinată și plină de sine. id. E. 21. ◊ (Adverbial) Cu pasiunea lui pentru munca manuală, se consacră tot mai obstinat unei adevărate industrii. id. E. O. II, 247. – pl.: obstinați, -te. – v. obstina.