OBSTINAT, -Ă adj. (Despre persoane și acțiunile lor) Încăpățînat, îndărătnic; îndîrjit. cf. NEGULICI. Feudalii îi fac opozițiune obstinată. BARIȚIU, P. A. III, 128, cf. BARONZI, I. L. III, 220. În frământările unei lupte obstinate... numai viind noaptea se putură potoli cu încetul focurile. ODOBESCU, S. II, 596. Iar aici, fantastă obstinată? Te-ai furișat de la ospăț și ai turburat veselia oaspeților. I. NEGRUZZI, S. v, 241, cf. ALEXI, W. Simion nu zise nimic, obstinat din fire, nici nu protestă. CĂLINESCU, E. O. I, 101. ◊ Fig. El ne privește din fotografie cu un cap masiv,... cu falca de jos ușor obstinată și plină de sine. id. E. 21. ◊ (Adverbial) Cu pasiunea lui pentru munca manuală, se consacră tot mai obstinat unei adevărate industrii. id. E. O. II, 247. – pl.: obstinați, -te. – v. obstina.