14 definiții pentru obișnuit obicinuit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obișnuit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 181v/29 / V: (înv) ~iciuit, obicin~ / Pl: ~iți, ~e / E: obișnui] 1 a Care a intrat în obișnuința cuiva. 2 a Care face parte din felul de a fi al cuiva. 3 a Caracteristic cuiva. 4-6 a Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat. 7 a Care se folosește adesea Si: curent, uzual. 8 sm Persoană care frecventează un anumit loc. 9 a (Îoc deosebit, remarcabil) Care nu se distinge prin nimic Si: comun. 10 Familiarizat.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.

OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuít, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.

OBIȘNUÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A OBIȘNUI și A SE OBIȘNUI. 3) și substantival Care se întâlnește frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebește prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obișnui

obișnuit a. 1. deprins: obișnuit cu vorbe bune; 2. ordinar: lucru obișnuit; 3. care e în uz: vorbă obișnuită.

obișnuít, -ă adj. Deprins: obișnuit cu munca. Ordinar, de toate zilele: pe drumu obișnuit. Uzual: vorbă obișnuită. Adv. De ordinar: se plimba obișnuit pe acolo.

obicinuit, ~ă a vz obișnuit

obiciuit, ~ă a vz obișnuit

OBICINUÍT, -Ă adj. v. obișnuit.

OBICINUÍT, -Ă adj. v. obișnuit.

OBICINUÍT, -Ă, adj. v. obișnuit.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBIȘNUÍT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decât un om ~.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. v. zilnic.

OBIȘNUIT adj. 1. acomodat, dedat, deprins, familiarizat. (Om ~ într-un media nou.) 2. comun, normal. (Nu-i decît un om ~.) 3. oarecare. (O făptură ~.) 4. banal, comun, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ ei văd numai minuni.) 5. normal, ordinar. (Sesiune ~.) 6. firesc, natural, normal, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 7. firesc, normal, regulat. (Puls ~.) 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. cunoscut, frecvent, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. consacrat, consfințit, tradițional, (rar) sacramental. (Judecătorul a rostit formula ~.) 12. familiar, simplu. (Stil ~.) 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. cotidian, curent, prozaic, zilnic. (Treburile ~.)

Obișnuit ≠ deosebit, grozav, neobișnuit


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.

Intrare: obișnuit
obișnuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitul
  • obișnuitu‑
  • obișnui
  • obișnuita
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiții
  • obișnuite
  • obișnuitele
genitiv-dativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitului
  • obișnuite
  • obișnuitei
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiților
  • obișnuite
  • obișnuitelor
vocativ singular
plural
obicinuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitul
  • obicinuitu‑
  • obicinui
  • obicinuita
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiții
  • obicinuite
  • obicinuitele
genitiv-dativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitului
  • obicinuite
  • obicinuitei
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiților
  • obicinuite
  • obicinuitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obișnuit obicinuit

  • 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63.
      surse: DLRLC
    • Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258.
      surse: DLRLC
    • Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133.
      surse: DLRLC
  • 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: curent antonime: deosebit grozav neobișnuit un exemplu
    exemple
    • Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8.
      surse: DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231.
    • 2.2. (și) adverbial În mod regulat, de obicei.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79.
        surse: DLRLC
  • 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; de rând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: banal comun simplu un exemplu
    exemple
    • A lucrat din lemn obișnuit o vioară.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi obișnui
    surse: DEX '98 DEX '09