OȚĂREALĂ, oțăreli, s. f. (Pop.) 1. Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală.

oțăreală sf [At: C. PETRESCU, Î. II, 157 / Pl: ~eli / E: oțărî + -eală] (Rar) 1 Supărare. 2 Indigestie.

OȚĂREALĂ, oțăreli, s. f. 1. (Rar) Supărare mare, mânie, furie; oțărâre. 2. Grimasă, neplăcere, dezgust exprimat printr-o strâmbătură (cauzată de o băutură sau de o mâncare cu gust neplăcut). – Oțărî + suf. -eală.

OȚĂREALĂ s. f. 1. Oțărîre. 2. Înfiorare, cutremurare, grimasă (cauzată de o băutură tare sau cu gust neplăcut). – Variantă: oțărală (C. PETRESCU, Î. II 157) s. f.

OȚĂREALĂ ~eli f. 1) v. A SE OȚĂRÎ. 2) Grimasă de dezgust (provocată de o mâncare sau de o băutură). /a se oțări + suf. ~eală

oțăreală (pop.) s. f., g.-d. art. oțărelii; pl. oțăreli

oțăreală (pop.) s. f., g.-d. art. oțărelii; pl. oțăreli

oțăreală s. f., g.-d. art. oțărelii; pl. oțăreli

OȚĂREALĂ s v. furie, indignare, înverșunare, mânie, revoltare, revoltă, scandalizare.

oțăreală s. v. FURIE. INDIGNARE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. REVOLTARE. REVOLTĂ. SCANDALIZARE.