NĂȘIE s. f. (Fam.) Faptul de a fi naș² (la botez sau la cununie); legătură de înrudire între naș² și fin; calitatea de naș². – Naș² + suf. -ie.

nășie sf [At: (a. 1652), ap. TDRG / V: nă~, nu~ / Pl: ~ii / E: naș² + -ie] 1-2 Participare la botez sau la cununie în calitate de naș² (1, 18). 3-4 (Ceremonie sau) petrecere care are loc după o nășie (1-2). 5 Legătură de rudenie între naș² (1) și fin Si: cumetrie, finie. 6-7 Calitate de naș² (1, 18).

NĂȘIE s. f. Faptul de a fi naș² (la un botez, sau la o cununie); legătură de înrudire între naș² și fin; calitatea de naș². – Naș² + suf. -ie.

NĂȘIE s. f. (Rar) Legătura de înrudire dintre naș și fin. Ți-ai tăiat tu nășia, Darmite domnia? ȘEZ. VIII 167.

NĂȘIE f. 1) Legătură de rudenie prin alianță, stabilită între nași și fini. 2) Calitatea de naș. /naș + suf. ~ie

nășie f. rudenie între nași.

nășíe f. (d. naș). Calitatea de naș.

nănășie sf vz nășie

nunășie sf vz nășie

nășie (fam.) s. f., art. nășia, g.-d. nășii, art. nășiei

nășie (fam.) s. f., art. nășia, g.-d. nășii, art. nășiei

nășie s. f., art. nășia, g.-d. nășii, art. nășiei; pl. nășii