NĂIMITOR, năimitori, s. m. (Înv.) Persoană care angajează pe cineya pentru o muncă (temporară). ♦ Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă (temporară). [Pr.: nă-i-] – Năimi + suf. -tor.

năimitor, ~oare [At: CAT. MAN. I, 123 / P: nă-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: năimi + -tor] 1 a (Îvr) Care se referă la închiriere. 2 a (Îvr) De închiriere. 3 sm (Mol; Buc) Persoană care angajează pe cineva la lucru pe timp limitat. 4 sm (Ban) Persoană angajată cu plată, pentru a efectua o muncă.

NĂIMITOR sm. Cel ce angajează pe cineva cu simbrie: bine, drăguță, îi zise năimitoriul, iată eu îți dau de mîncat, de băut, de îmbrăcat, de’ncălțat (SB.) [năimi].

NĂIMITOR, năimitori, s. m. (Reg.) Persoană care angajează pe cineva pentru o muncă (temporară). ♦ Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă (temporară). [Pr.: nă-i-] – Năimi + suf. -tor.

NĂIMITOR ~i m. rar Persoană care năimește. [Sil. nă-i-] /a năimi + suf. ~tor

năimitor (înv.) (desp. nă-i-) s. m., pl. năimitori

năimitor (înv.) (nă-i-) s. m., pl. năimitori

năimitor s. m. (sil. nă-i-), pl. năimitori

NĂIMITOR, -OARE adj., s. m. 1. adj. (Învechit, rar) Care se referă la năimire (1), de închiriere. Pentru acturile năimitoare (a. 1841). cat. man. i, 123. 2. s. m. (Prin Mold., Bucov.) Persoană care angajează pe cineva la lucru, cu plată (pe timp limitat). v. stăpîn. cf. ddrf. Bine, drăguță! îi zise năimitoriul, iată! eu îți dau de mîncat, de băut, de-mbrăcat, de-ncălțat. sbiera, p. 154. 3. s. m. (Prin Ban.) Persoană angajată cu plată, pentru a efectua o muncă. v. năimit² (2). Gf. molin, r. b. 289. Am cinci năimitori la cosit. chest. ii 26/8. – Pronunțat: nă-i-. – pl.: năimitori, -oare. – Năimi + suf. -tor.