NOMAD, -Ă adj. (Despre oameni sau despre grupuri de oameni) Care nu are așezare statornică într-un loc, care nu este stabilit definitiv pe un anumit teritoriu, care rătăcește; (învechit) nomadic. Era un popol nomad. HELIADE, O. II, 82. Neamurile nomade, precum calmuci, chirchizi și alte cete mahometane în Caucazia. AR (1838), 10²/9. Alte nații sînt nomade (păstori de vite). GT (1838), 35²/4. Încungiurați de popoare nomade... nu văzură pretutindene decît stăpîni și sclavi. ROM. LIT. 71²/18, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. Autorul piesei... trata problema așezării stabile a țiganilor nomazi. STANCU, U.R.S.S. 77. (Fig.) Săraca notă ce bate indignată în geamul vagonului nomad, dar nu e auzită. BACOVIA, O. 215. Manifesta simtomele unui îngrijitor diagnostic: iubire nomadă. KLOPȘTOCK, f. 274. ◊ (Substantivat) Nomazi, vînători, păscari, păstori, ELEM. G. 50/19. Nomazii aceștia din nord-est puteau acum să se întindă în bunăvoie, fără nici o protestare din partea Romei. PARVAN, G. 92. Nomazii de acolo mii de ani au viețuit numai în corturi, purtîndu-și turmele în pășuni. SADOVEANU, M. C. 111. În apropiere se afla în popas, în laturea șoselii, la intrarea satului, o tabără de nomazi, id. E. 45, cf. ALRM ii/I h 339. ♦ Care se desfășoară în peregrinări, care nu are caracter stabil; (învechit) nomadic. Petrecînd... o viețuire nomadă. EPISCUPESCU, O. Î. 5/16. Sălbătăcia sau viața nomadă este cea mai de jos stare și soartă a omenirii. GENILIE, G. 131/9. Viața nomadă a păstorilor. BARASCH, m. II, 154/20. ♦ Albină nomadă (și substantivat, f.) = specie de albină solitară, asemănătoare cu o viespe, mai subțire decît celelalte, care își duce viața hoinărind printre flori și care nu-și face niciodată cuib, ci depune oul în cuibul făcut de o altă albină. cf. SIMIONESCU, F. R. 315. – pl.: nomazi, -de. – Din fr. nomade, it. nomade.