NEPRIHĂNIRE s. f. Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate; spec. castitate. – Pref. ne- + prihănire (înv. „păcat, vină” < prihană).

neprihănire sf [At: LOVINESCU, C. VII, 176 / Pl: ~ri / E: ne- + prihănire] (Înv) 1 Calitate a ceea ce este fără păcat. 2 Lipsă de vină. 3 Puritate. 4 (Spc) Castitate.

NEPRIHĂNIRE s. f. Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate; spec. castitate. – Ne- + prihănire (înv. „păcat, vină” < prihană).

NEPRIHĂNIRE s. f. (Rar) Puritate, curățenie. Sub tălpile lor zăpada și-a pierdut neprihănirea. STANCU, D. 377.

NEPRIHĂNIRE f. rar Curățenie sufletească; nevinovăție; inocență; puritate; candoare; castitate. /ne- + prihănire

neprihănire (desp. ne-pri-) s. f., g.-d. art. neprihănirii

neprihănire (ne-pri-) s. f., g.-d. art. neprihănirii

neprihănire s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. neprihănirii

NEPRIHĂNIRE s. 1. v. inocență. 2. v. virginitate.

NEPRIHĂNIRE s. 1. candoare, castitate, feciorie, inocență, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zîmbetului ei.) 2. castitate, cinste, feciorie, nevinovăție, virginitate, (pop.) fetie, (fig.) curățenie, (înv. fig.) curăție. (~ a unei fete; și-a păstrat ~.)