9 definiții pentru neogramatic (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).

NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).

neogramatic, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R., 3 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: neo- + gramatic] 1 a (Îs) Școală ~ă sau curent ~ Curent lingvistic apărut la Leipzig în a doua jumătate a sec. XIX, a cărui concepție se sprijină pe principiul regularității schimbărilor fonetice și pe importanța acordată analogiei în crearea formelor noi. 2-3 smf, a (Adept) al curentului neogramatic (1).

NEOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la principiile și la metodele școlii neogramatice. ◊ Școală neogramatică = curent apărut în a doua jumătate a sec. XIX, fundat de lingviștii germani Osthoff și Brugmann, care pune accent pe cercetarea limbilor vii și pe legile fonetice, dar care nu s-a putut ridica la conceperea limbii ca un fenomen social. // s.m. Adept al acestei școli. [După germ. Junggrammatiker, fr. néo-gramairien, it. neogrammatico].

NEOGRAMÁTIC, -Ă I. adj. școală ~ă = curent lingvistic care susține principiul regularității absolute a schimbărilor fonetice, analogia ca factor principal în crearea formelor noi și necesitatea studierii limbilor moderne și a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei școli. (după fr. néo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

NEOGRAMÁTIC ~că (~ci, ~ce): Școală ~că (sau curent ~) curent lingvistic apărut spre sfârșitul sec. XIX, care a început să acorde o atenție sporită studiului limbilor vii și dialectelor. [Sil. ne-o-] /neo- + gramatic


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

neogramátic (ne-o-gra-) adj. m., s. m., pl. neogramátici; adj. f. neogramátică, pl. neogramátice

neogramátic adj. m., s. m. (sil. ne-o-gra-), pl. neogramátici; f. sg. neogramátică, pl. neogramátice


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NEOGRAMÁTIC s. m. (< adj. neogramatic, -ă, după fr. néogrammairien, it. neogrammatico, germ. Junggrammatiker): adept al curentului neogramatic în lingvistică (v. curént).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEOGRAMÁTIC, -Ă (< neo- + gramatic, după germ., fr.) adj., s. m. 1. Adj. Școala n. = curent lingvistic apărut în a doua jumătate a sec. 19, la Leipzig, printre elevii lui Goerg Curtius. A încercat să introducă în lingvistică și istorie supremația unor legi asemănătoare celor din natură, fizică, biologie; susținea principiul regularității schimbărilor fonetice și analogia ca factor principal în crearea formelor noi. A promovat studiul limbilor moderne și al dialectelor lor. Reprezentanți: K. Brugmann, H. Osthoff, H. Paul – în Germania; K. Verner – în Danemarca, M. Breál și G. Paris – în Franța, W.D. Whitney în S.U.A. În România, B.P. Hasdeu, Al. Lambrior, H. Tiktin, L. Șăineanu. Al. Philippide, O. Densusianu și S. Pușcariu au elaborat lucrări importante bazate pe aceste principii. 2. S. m. Adept al principiilor școlii neogramatice.

Intrare: neogramatic (s.m.)
  • silabație: ne-o-gra- info
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neogramatic
  • neogramaticul
  • neogramaticu‑
plural
  • neogramatici
  • neogramaticii
genitiv-dativ singular
  • neogramatic
  • neogramaticului
plural
  • neogramatici
  • neogramaticilor
vocativ singular
  • neogramaticule
plural
  • neogramaticilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

neogramatic, -ă (persoană) neogramatică

  • 1. Adept al curentului neogramatic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: