neogramatic, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R., 3 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: neo- + gramatic] 1 a (Îs) Școală ~ă sau curent ~ Curent lingvistic apărut la Leipzig în a doua jumătate a sec. XIX, a cărui concepție se sprijină pe principiul regularității schimbărilor fonetice și pe importanța acordată analogiei în crearea formelor noi. 2-3 smf, a (Adept) al curentului neogramatic (1).