negociere sf [At: (a. 1774) URICARIUL, I, 175 / V: ~oți~, ~oțiare / P: ~ci-e~ / Pl: ~ri / E: negocia] 1 Purtare a unor discuții pentru încheierea convențiilor economice, politice etc. Si: (înv) negociație. 2 (Ccr; lpl) Tratative. 3 (Spc; îs) ~ri diplomatice Tratative duse în vederea încheierii unor tratate sau convenții internaționale. 4 Intermediere a unei afaceri, a unei căsătorii etc. 5 Încheiere a unei căsătorii în urma unor discuții și pe baza unor condiții stabilite în prealabil. 6 Efectuare a unor operații comerciale de vânzări de titluri, rente etc., ceea ce presupune negocieri prealabile. 7 Discuție purtată pentru stabilirea prețului unei mărfi, a unei oferte etc. Si: (pop) târguială, tocmeală.

NEGOCIERE, negocieri, s. f. (Mai ales la pl.) Acțiunea de a negocia; tratative. După trei luni de negocieri și intervenire a mai multor puteri amice, se hotărăște ca postelnicul cel mare al Moldovei... să exprime părerea sa de rău pentru neînțelegerea urmată. GHICA, S. XI.

NEGOCIERE s.f. Acțiunea de a negocia și rezultatul ei. ♦ Tratative, discuție, tratare. ◊ Negocieri diplomatice = tratative duse în vederea încheierii unor convenții internaționale. ♦ Cumpărare, vînzare. [Pron. -ci-e-. / < negocia].

NEGOCIERE s. f. 1. acțiunea de a negocia. ◊ (pl.) tratative. ♦ ~ri diplomatice = tratative duse în vederea încheierii unor convenții internaționale. 2. cumpărare, vânzare. (< negocia)

NEGOCIERE ~i f. 1) v. A NEGOCIA. 2) la pl. Tratative purtate în vederea încheierii unui acord sau a unei convenții. [Sil. -ci-e-] /v. a negocia

negoțiare sf vz negociere

negoțiere sf vz negociere

*negociațiúne f. (fr. négociation). Acțiunea de a negocia. Afacere care se negociază: fericită negociațiune. – Și -ație și -iére.

negociere (desp. -ci-e-) s. f., g.-d. art. negocierii; pl. negocieri

negociere (-ci-e-) s. f., g.-d. art. negocierii; pl. negocieri

negociere s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. negocierii; pl. negocieri

NEGOCIERE s. 1. (înv.) negociație. (~ a unei tranzacții.) 2. (la pl.) tratative (pl.), (înv.) tratație. (S-au purtat ~ pentru încheierea unui tratat.)

NEGOCIERE s. 1. (înv.) negociație. (~ a unei tranzacții.) 2. (la pl.) tratative (pl.), (înv.) tratație. (S-au purtat ~ pentru încheierea unui tratat.)

NEGOCIERE s. f. Acțiunea de a negocia (1) și rezultatul ei; (la pl.) tratative; (învechit) negociație. Negoțiarea păcei (a. 1774). uricariul, i, 175. Însărcină pe principele Sangușco... de a intra cu Trifail în negoțieri secrete. asachi, s. l. ii, 89. Să însărcinăm pe frate-meu ce se află în Paris de a reîncepe negocierea cu dînsul. alecsandri, s. 112. Acest nou amănunt privitor la negocierile propuse. iorga, l. i, 325. Noul domn era însărcinat cu negocierile foarte spinoase ale Porții cu Rusia. oțetea, t. v. 158. Negocierile de pace. contemp. 1949, nr. 162, 3/1. Climat prielnic negocierilor. ib. 1962, nr. 806, 1/5. – Pronunțat : -ci-e-. – pl.: negocieri. – Și: (învechit) negoțiere, negoțiare s. f. – v. negocia.