negociație sf [At: AR (1829), 36¹/8 / P: ~ci-a~ / V: ~goți~, ~iune, ~țiațiune / Pl: ~ii / E: fr négociation] (Înv) Negociere (1).

negociațiune sf vz negociație

negoțiație sf vz negociație

negoțiațiune sf vz negociație

negociați(un)e f. 1. acțiunea de a negocia afaceri publice; 2. afacere ce se negociază.

*negociațiúne f. (fr. négociation). Acțiunea de a negocia. Afacere care se negociază: fericită negociațiune. – Și -ație și -iére.

negociație (înv.) (desp. -ci-a-ți-e) s. f., art. negociația (desp. -ți-a), g.-d. art. negociației; pl. negociații, art. negociațiile (desp. -ți-i-)

negociație (înv.) (-ci-a-ți-e) s. f., art. negociația (-ți-a), g.-d. art. negociației; pl. negociații, art. negociațiile (-ți-i-)

negociație s. f. (sil. -ci-a-ți-e), art. negociația (sil. -ți-a), g.-d. art. negociației; pl. negociații, art. negociațiile (sil. -ți-i-)

NEGOCIAȚIE s. v. negociere.

negociație s. v. NEGOCIERE.