13 definiții pentru neființă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NEFIÍNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Faptul de a nu exista, de a nu fi; inexistență; stare a ceea ce nu există; p. ext. neant. 2. (Înv.) Absență, lipsă dintr-un anumit loc (a unei persoane). – Pref. ne- + ființă.

neființă sf [At: (a. 1654) GCR I, 164/27 / E: ne- + ființă] 1 Inexistență. 2 Stare a ceea ce nu există Si: nimic (22), nonexistență , (îvr) nedereasă , nefapt. 3 (Pex) Neant. 4 (Înv) Absență dintr-un loc, dintr-un post etc.

NEFIÍNȚĂ s. f. 1. (Poetic) Faptul de a nu exista, de a nu fi; inexistență; stare a ceea ce nu există; p. ext. neant. 2. (Înv.) Absență, lipsă dintr-un anumit loc (a unei persoane). – Ne- + ființă.

NEFIÍNȚĂ s. f. 1. (În limbaj poetic) Lipsă de existență; neant. Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. CERNA, P. 15. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? EMINESCU, O. I 132. Împărat al neființei mi se pare cum că sînt. ALEXANDRESCU, M. 262. 2. (Învechit) Absență, inexistență, lipsă (a unei persoane). Folosindu-se de neființa sa, au mers acasă la el. NEGRUZZI, S. I 226.

NEFIÍNȚĂ f. (negativ de la ființă) 1) Stare a ceea ce nu există; inexistență. 2) înv. Lipsă din locul unde ar trebui să fie; absență. /ne- + ființă

neființă f. 1. ceeace n’are ființă sau existență: la început pe când ființa nu era, nici neființa EM.; 2. fig. neant: în noaptea neființei toiul cade, totul tace EM.

nefiínță f., pl. e. Inexistență, neant. Absență: a condamna la neființă (în contumacie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nefiínță (livr.) s. f., g.-d. art. nefiínței

nefiínță s. f. (sil. -fi-in-), g.-d. art. nefiínței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NEFIINȚĂ s. inexistență, neant, nimic, (rar) negură, neunde, uitare, (înv.) nedereasă, nefapt. (Așa-zisa liniște a ~.)

Intrare: neființă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neființă
  • neființa
plural
genitiv-dativ singular
  • neființe
  • neființei
plural
vocativ singular
plural

neființă

  • 1. livresc Faptul de a nu exista, de a nu fi; stare a ceea ce nu există.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: inexistență antonime: ființă 3 exemple
    exemple
    • Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. CERNA, P. 15.
      surse: DLRLC
    • La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? EMINESCU, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • Împărat al neființei mi se pare cum că sînt. ALEXANDRESCU, M. 262.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit Absență, lipsă dintr-un anumit loc (a unei persoane).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: absență un exemplu
    exemple
    • Folosindu-se de neființa sa, au mers acasă la el. NEGRUZZI, S. I 226.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix ne- + ființă.
    surse: DEX '09