NECREDINȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Pref. ne- + credință.

necredință sf [At: TETRAEV. (1574), 224 / V: (înv) ~dență, nic~, nicrid~ / Pl: ~țe / E: ne- + credință] 1 (Înv) Lipsă de încredere. 2 (Înv) Îndoială. 3 (Înv) Scepticism. 4 (Înv) Trădare. 5 Comportare necinstită Si: înșelăciune 6 Lipsă de fidelitate Si: infidelitate. 7 Absență a unei credințe religioase Si: ateism. 8 Nerespectare a dogmelor bisericești Si: erezie. 9 Credință greșită.

NECREDINȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Ne- + credință.

NECREDINȚĂ s. f. 1. Lipsă de credință manifestată în relațiile dintre oameni; infidelitate. Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. 2. Lipsă de credință religioasă; faptul de a nu crede în dumnezeu.

NECREDINȚĂ ~e f. 1) rel. Lipsă de credință în Dumnezeu. 2) fig. Lipsă de fidelitate față de cineva; infidelitate; nestatornicie. /ne- + credință

necredință f. 1. incredulitate; 2. infidelitate.

necredínță f., pl. e. Lipsă de credință, infidelitate.

necredență sf vz necredință

nicredință sf vz necredință

nicridință sf vz necredință

CREDINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a crede ¶ ¶ C. NECREDINȚĂ ¶ 2 Statornicie în dragoste, în prietenie, în făgăduiala dată, etc.: ~ conjugală, păstrarea în mod cinstit, statornicia legăturilor dintre soți; a jura ~, a jura că-l va iubi, că-l va sluji în mod cinstit, cu trup și suflet ¶ 3 Bună ~, sinceritate, convingerea pe care o are cineva că are dreptate, că judecă sau lucrează cinstit: era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună ~ (GN.); rea ~, lipsă de cinste, de sinceritate ¶ 4 ⛪ Sentimentul adînc religios, convingere deplină religioasă: credința ta te va mîntui ¶ 5 ⛪ Religie, lege: oameni de altă ~; a-și păstra credința strămoșească ¶ 6 Ⓕ Opiniune: ~ politică ¶ 7 Profesiune de ~, expunerea credințelor religioase și politice ¶ 8 Ceea ce crede cineva: credințele populare ale Românilor ¶ 9 Încredere: vrednic de ~; se va vădi și se va arăta cu oameni de ~ cum au jurat strîmb (PRV.-MB.); își pusese credința în Dumnezeu (ISP.); F : și-a mîncat credința (ca Țiganul biserica), nu mai are nimeni încredere într’însul ¶ 10 ‡ Încredințare ¶ 11 Tr.-Carp. Logodnă: cum vorbesc fetele mari înainte de ~ (SLV.); a face ~, a-și da ~, a se logodi ¶ 12 Olten. Trans. ⚚ Credit, datorie: a da pe ~; a vinde pe ~ (PȘC.) (CIAUȘ.) [lat. credentia].

necredință (desp. ne-cre-) s. f., g.-d. art. necredinței; pl. necredințe

necredință (ne-cre-) s. f., g.-d. art. necredinței; pl. necredințe

necredință s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. necredinței, pl. necredințe

NECREDINȚĂ s. 1. v. ateism. 2. v. adulter.

NECREDINȚĂ s. v. dubiu, eres, erezie, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire.

necredință s. v. DUBIU. ERES. EREZIE. INCERTITUDINE. ÎNDOIALĂ. NEÎNCREDERE. NESIGURANȚĂ. REZERVĂ. SCEPTICISM. ȘOVĂIALĂ. ȘOVĂIRE.

NECREDINȚĂ s. 1. ateism. 2. (JUR.) adulter, infidelitate, înșelăciune, (înv.) preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, (fig.) trădare. (~ în relațiile conjugale.)

Necredință ≠ credință

NECREDINȚĂ s. f. Negativ al lui credință. 1. Faptul de a nu crede în ceva sau în cineva; stare a celui necredincios (2), îndoială, scepticism. Cf. valian, v. Necredința lui Toma. lm. Necredința curge din prostia minții, că nu ne iartă să cunoaștem adevărul din minciună. zanne, p. viii, 281. 2. Faptul de a fi necredincios (3), ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. Și nu feace aciea sile multe, derept necredența lor. tetraev. (1574), 224. Iară nepoții acelora, derept necredința ceaia reaoa, pierdură acele cetăți. coresi, ev. 156. Pentru pizma lor, cădzură întru necredință și nu credzură lui Hristos. varlaam, c. 125, cf. 51. Blînd să arăta... și aiavea pravoslavnic, iară la taină eretic și avea sfetnici de ai săi, de o leage cu dînsul. Mai apoi ș-au ivit și necredința lui. ureche, l. 163. Au necredința acelora va face în deșărt credința lui Dumnezău? n. test. (1648), 208^v/9. Frații săi... să află in necredință. dosoftei, v. s. 221^v/34. Oamenii cei închinători de idoli și păc( ă )toși cariiîn necredință viețuir( ă), ca și dobitoacel(e) (a. 1692). gcr i, 304/1. Adîncul necredinței îneacă toată lumea. antim, p. 3. După ce lumina evangheliei au gonit întuneare-cele necredinței și au strălucit credință în lume, s-au stins slava grecilor. molnar, ret. 42/13, cf. costinescu. Prorocii au vistit mai înainte nicridința... către Hristos (sec. xix). cat. man. i, 322. Învinuirea care se aduce clerului nu era corupția, ci necredința lui. oțetea, r. 317. 3. (Învechit) Faptul de a fi necredincios (1); comportare neleală, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate, infidelitate. Cf. drlu, lb. Jurnalul... impută pe Franția de egoism și necredință în acea ce să atirnă de Cvadrupla aleanță. ar (1837), 11¹. Inima nu mă lasă a crede la atita necredință. negruzzi, s. i, 49. Ziua și noaptea se gîndește tot la necredința muierii. filimon, o. i, 130. Nimic din trecut nu-i rămase în minte, nici chiar necredințele femeii lui. gane, n. ii, 27, cf. teodorescu, p. p. 328. – Scris și: necredență. – Pl.: necredințe. – Și: (învechit) nicredință (cat. man. i, 322), nicridință s. f. – Pref. ne- + credință.