NECREDINȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Pref. ne- + credință.

necredință sf [At: TETRAEV. (1574), 224 / V: (înv) ~dență, nic~, nicrid~ / Pl: ~țe / E: ne- + credință] 1 (Înv) Lipsă de încredere. 2 (Înv) Îndoială. 3 (Înv) Scepticism. 4 (Înv) Trădare. 5 Comportare necinstită Si: înșelăciune 6 Lipsă de fidelitate Si: infidelitate. 7 Absență a unei credințe religioase Si: ateism. 8 Nerespectare a dogmelor bisericești Si: erezie. 9 Credință greșită.

NECREDINȚĂ, necredințe, s. f. 1. Comportare necinstită, înșelăciune, trădare; lipsă de fidelitate; infidelitate. 2. Lipsă de credință religioasă; ateism; nerespectare a dogmelor bisericești; credință greșită, erezie. – Ne- + credință.

NECREDINȚĂ s. f. 1. Lipsă de credință manifestată în relațiile dintre oameni; infidelitate. Inima nu mă lăsa a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. 2. Lipsă de credință religioasă; faptul de a nu crede în dumnezeu.

NECREDINȚĂ ~e f. 1) rel. Lipsă de credință în Dumnezeu. 2) fig. Lipsă de fidelitate față de cineva; infidelitate; nestatornicie. /ne- + credință

necredință f. 1. incredulitate; 2. infidelitate.

necredínță f., pl. e. Lipsă de credință, infidelitate.

necredență sf vz necredință

nicredință sf vz necredință

nicridință sf vz necredință

CREDINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a crede ¶ ¶ C. NECREDINȚĂ ¶ 2 Statornicie în dragoste, în prietenie, în făgăduiala dată, etc.: ~ conjugală, păstrarea în mod cinstit, statornicia legăturilor dintre soți; a jura ~, a jura că-l va iubi, că-l va sluji în mod cinstit, cu trup și suflet ¶ 3 Bună ~, sinceritate, convingerea pe care o are cineva că are dreptate, că judecă sau lucrează cinstit: era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună ~ (GN.); rea ~, lipsă de cinste, de sinceritate ¶ 4 ⛪ Sentimentul adînc religios, convingere deplină religioasă: credința ta te va mîntui ¶ 5 ⛪ Religie, lege: oameni de altă ~; a-și păstra credința strămoșească ¶ 6 Ⓕ Opiniune: ~ politică ¶ 7 Profesiune de ~, expunerea credințelor religioase și politice ¶ 8 Ceea ce crede cineva: credințele populare ale Românilor ¶ 9 Încredere: vrednic de ~; se va vădi și se va arăta cu oameni de ~ cum au jurat strîmb (PRV.-MB.); își pusese credința în Dumnezeu (ISP.); F : și-a mîncat credința (ca Țiganul biserica), nu mai are nimeni încredere într’însul ¶ 10 ‡ Încredințare ¶ 11 Tr.-Carp. Logodnă: cum vorbesc fetele mari înainte de ~ (SLV.); a face ~, a-și da ~, a se logodi ¶ 12 Olten. Trans. ⚚ Credit, datorie: a da pe ~; a vinde pe ~ (PȘC.) (CIAUȘ.) [lat. credentia].

necredință (desp. ne-cre-) s. f., g.-d. art. necredinței; pl. necredințe

necredință (ne-cre-) s. f., g.-d. art. necredinței; pl. necredințe

necredință s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. necredinței, pl. necredințe

NECREDINȚĂ s. v. dubiu, eres, erezie, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire.

NECREDINȚĂ s. 1. v. ateism. 2. v. adulter.

NECREDINȚĂ s. 1. ateism. 2. (JUR.) adulter, infidelitate, înșelăciune, (înv.) preacurvie, preacurvire, preaiubire, viclenie, (fig.) trădare. (~ în relațiile conjugale.)

necredință s. v. DUBIU. ERES. EREZIE. INCERTITUDINE. ÎNDOIALĂ. NEÎNCREDERE. NESIGURANȚĂ. REZERVĂ. SCEPTICISM. ȘOVĂIALĂ. ȘOVĂIRE.

Necredință ≠ credință