NEAJUTORAT, -Ă, neajutorați, -te, adj. 1. Lipsit de ajutor, de sprijin, de apărare. 2. Lipsit de posibilități, de resurse (materiale). 3. Care nu se descurcă singur; nepriceput, stângaci, neîndemânatic. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + ajutorat.

neajutorat, ~ă a [At: MAG. IST. IV, 143/24 / P: ne-a~ / V: (înv) ~rit (reg) ~turat / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + ajutorat] 1-2 smf, a (Om) lipsit de ajutor. 3-4 smf, a (Om) lipsit de apărare. 5-6 smf, a (Om) lipsit de posibilități materiale. 7-8 smf, a (Spc) (Persoană) care nu știe să se descurce în viață. 9-11 a Care manifestă (neputință) (neîndemânare sau) dezorientare Si: neajutat (2-4).

NEAJUTORAT, -Ă, neajutorați, -te, adj. 1. Lipsit de ajutor, de sprijin, de apărare. 2. Lipsit de posibilități, de resurse (materiale). 3. Care nu se descurcă singur; nepriceput, stângaci, neîndemânatic. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ajutorat.

NEAJUTORAT, -Ă, neajutorați, -te, adj. (Despre persoane) 1. Lipsit de mijloace (mai ales materiale); sărac, nevoiaș. Eu vreau să-ți fac un bine, căci te văd bătrînă și neajutorată. SANDU-ALDEA, D. N. 190. ◊ (Substantivat) M-am luptat... pentru mîntuirea celor neajutorați. CONACHI, P. 49. 2. Care nu se descurcă singur, nepriceput, neîndemînatic, stîngaci.

NEAJUTORAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este lipsit de sprijin, de apărare. 2) Care nu este în stare să se descurce în împrejurări dificile; neputincios; nepriceput. 3) Care nu dispune de resurse materiale. [Sil. ne-a-] /ne- + ajutorat

neajutorit, ~ă smf, a vz neajutorat

neajuturat, ~ă smf, a vz neajutorat

neajutorat (desp. ne-a-) adj. m., pl. neajutorați; f. neajutorată, pl. neajutorate

neajutorat (ne-a-) adj. m., pl. neajutorați; f. neajutorată, pl. neajutorate

neajutorat adj. m. (sil. ne-a-), pl. neajutorați; f. sg. neajutorată, pl. neajutorate

NEAJUTORAT adj. v. neîndemânatic.

neajutorat, -ă adj., s.m.., s.f. 1 adj. (despre oameni) inabil, nătâng, neabil, neîndemânatic, nepriceput, <rar> neajutat, <reg.> natantol, șutaș, tălâmb, <fig.> stângaci. Este atât de neajutorată, încât nu este în stare să facă ceva singură. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „bogat”) mizer, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman, <livr.> indigent, pauper, <rar> mofluz, <înv. și pop.> lipsit, neajuns², neavut, nenorocit, pirpiriu, <pop. și fam.> nepricopsit, <pop. și fam.; deprec.> coate-goale, <pop.> calic, sărăcan, <pop.; deprec.> sărăcilă, sărăntoc, <fam.; deprec.> amăreștean, <înv. și reg.> mișel, slăbănog, suflă-n-pungă, <reg.> bedaș, calindroi, misăricios, oarfan, obielos, pământit, purligan, sărăcios, <înv.> coldan, measer, necesitos, neputernic, neputincios, smerin, smerit, <fig.> gol², răpciugos, <fig.; rar> dezbrăcat², <fig.; fam.; deprec.> păduchios, <fig.; reg.> peleag, <fig.; înv.> deșert. A ajuns bătrân și neajutorat. Nu au nimic, sunt neajutorații satului.

NEAJUTORAT adj. neîndemînatic, nepriceput, stîngaci, (livr.) inabil, (rar) neajutat, (reg.) natantol. (E tare ~, bietul băiat!)

NEAJUTORAT, -Ă adj. Negativ al lui ajutorat. 1. Lipsit de ajutor, de sprijin, de apărare. Văzînd că n-are nici un ajutoriu, au năzuit la domnul nostru cu mare rugăminte, ca să nu-l lase neajutorit. R. popescu, în mag. ist. iv, 143/24. ◊ (Substantivat) M-am luptat ca într-o cursă în care eram oprit, Numai pentru mîntuirea celor neajutorați. conachi, p. 49. Înfățișarea comico-duioasă a necazurilor păpădiei, lăstunului, pițigoiului sau furnicii... îndeamnă la înțelegere și dragoste pentru cei neajutorați. v. rom. octombrie 1954, 210. 2. Lipsit de posibilități, de resurse (materiale) ; spec. care nu știe să se descurce în viață. Eu vreau să-ți fac un bine, căci te văd bătrînă și neajutorată. sandu-aldea, d. n. 190. Nicăieri nu vrei să-l iei pe băiatul acesta, și-i așa de neajutorat. t. popovici, s. 43. ♦ Care trădează neputință, neîndemînare, dezorientare; (rar) neajutat. Ochii lui speriați, neajuturați, păreau că spun orișicui: „Pe mine nu mă întrebați nimic, eu nu știu nimic.” agîrbiceanu, p. m. 160. – Pronunțat: ne-a-. – pl.: neajutorați, -te. – Și: (învechit) neajutorit, -ă, (regional) neajuturat, -ă adj. – pref. ne- + ajutorat.