nazalizare sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 69 / Pl: ~zări / E: nazaliza] 1 Transformare a unui sunet în unul nazal (4). 2 Pronunțare nazală (4) a unui sunet.

NAZALIZARE, nazalizări, s. f. Transformarea unui sunet oral în sunet nazal, prin adăugarea unei rezonanțe nazale.

NAZALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) nazaliza și rezultatul ei; dobîndire a unei pronunțări nazale de către un sunet. [< nazaliza].

nazalizare s. f., g.-d. art. nazalizării; pl. nazalizări

nazalizare s. f., g.-d. art. nazalizării; pl. nazalizări

nazalizare s. f., g.-d. art. nazalizării; pl. nazalizări

NAZALIZARE s. f. (< nazaliza, cf. fr. nasaliser): pronunțare nazală a unui sunet; transformare a unui sunet în sunet nazal; proces fonetic prin care o vocală situată înaintea unei consoane nazale capătă, prin anticiparea mișcării de coborâre a vălului palatului gurii, un timbru nazal. N. este foarte răspândită în limba franceză și în limba portugheză. Ea este marcată printr-o tildă (~) așezată deasupra vocalei pronunțate astfel: fr. cotton este pronunțat „cotõ” cu ultimul o nazalizat; enfant – „ãfã”, bon – „bõ”, en – „ã” etc. În limba portugheză, pe lângă marcarea n., tilda este și semn diacritic al ortografiei acestei limbi.

NAZALIZARE s. f. (Fon.) Faptul de a (se) nazaliza. Cele mai caracteristice trăsături ale foneticei românești socotim că sînt acestea: afonizarea finalelor..., apoi nazalizarea vocalelor înainte de consonante nazale. PUȘCARIU, L. R. I, 69. Nazalele m și n se pot lesne confunda, pentru că, precedate de o vocală și urmate de o consoană, se reduc, în realitate, la o ușoară nazalizare a vocalei precedente. IORDAN, G. 22. Nazalizarea este și ea un fenomen de asimilare a vocalei de către consoană. GRAUR, I. L. 61. Vocalele urmate de consoane nazale apar nazalizate la unele persoane, în timp ce la alte persoane gradul de nazalizare este mult mai mic. id. ib. 66. – V. nazaliza.