naturalizație sf [At: CR (1829), 149²/1 / P: ~ți-e / V: ~țiune / Pl: ~ii / E: fr naturalisation] (Înv) 1-3 Naturalizare (1-3).

NATURALIZAȚIE s.f. Naturalizare. [< fr. naturalisation].

NATURALIZAȚIE s. f. naturalizare. (< fr. naturalisation)

naturalizațiune sf vz naturalizație

* naturalizațiúne f. Acțiunea de a saŭ de a se naturaliza, cetățenie, împămîntenire, indigenat. Aclimatarea plantelor saŭ animalelor. Introducerea unuĭ cuvînt saŭ uneĭ locuțiunĭ dintr’o limbă într’alta. – Și -áție, dar. ob. -áre.

naturalizație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. naturalizația (desp. -ți-a), g.-d. naturalizații, art. naturalizației

naturalizație (înv.) (-ți-e) s. f., art. naturalizația (-ți-a), g.-d. naturalizații, art. naturalizației

naturalizație s. f. (sil. -ți-e), art. naturalizația (sil. -ți-a), g.-d. naturalizații, art. naturalizației

naturalizație s.f. (rar) 1 (jur.) v. Împământenire. Naturalizare. 2 v. Aclimatizare. Acomodare. Adaptare. Deprindere. Naturalizare. Obișnuire.

NATURALIZAȚIE s. f. (Învechit) 1. (Jur.) Naturalizare (1). Cf. i. golescu, c. Lege pentru naturalizația (scrierea între patrioți) acestor streini. cr (1829), 149²/1, cf. negulici. Aceste reguli în privința naturalisațiunei le avem și noi în legislațiunea noastră. dîmbovița (1858), 14¹/49. Cere naturalizațiunea prin suplică către domn. HAMANGIU, c. c. 15. 2. Naturalizare (2). Cu toate îngrijirile ce poate să aibă cineva pentru cultura plantelor din șure, nu poate să le dea binefacerile aerului slobod și ale luminei nemijlocite... naturalizația le-ar aduce toate foloasele acestea. brezoianu; a. 413/13. – Pronunțat: -ți-e. – pl. : naturalizații. – Și: naturalizațiune s. f. – Din fr. naturalisation.