nărăvire sf [At: PISCUPESCU, O. 32/2 / Pl: ~ri / E: nărăvi] (Îvp) 1 Deprindere a unor obiceiuri proaste Si: nărăveală (1). 2-3 (Ccr) Obicei (rău). 4 (Trs; Ban) Înțelegere. 5 (Trs; Ban) Împăcare. 6 (Irn) Neînțelegere. 7 (Pex) Ceartă. 8 Tocmire pentru a ajunge la o înțelegere. 9 (Înv) Permisiune. 10 (Înv) Păsuire.

NĂRĂVIRE sf. Faptul de a se nărăvi; deprindere rea: Dar reaua ~ Ce-o aveți din fire Nu se tămăduește (ALX.).

NĂRĂVIRE, nărăviri, s. f. Faptul de a (se) nărăvi; deprindere, învăț, nărav. Reaua nărăvire, Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine. NEGRUZZI, S. II 226. Reaua nărăvite, Ce o aveți din fire, Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. Precum îi este firea, Așa și nărăvirea. PANN, P. V. II 134.

nărăvire f. obișnuință: reaua nărăvire ce o aveți din fire GR. AL.

nărăvíre f. Acțiunea de a saŭ de a te nărăvi.

nărăvire (pop.) s. f., g.-d. art. nărăvirii; pl. nărăviri

nărăvire (pop.) s. f., g.-d. art. nărăvirii; pl. nărăviri

nărăvire s. f., g.-d. art. nărăvirii; pl. nărăviri

NĂRĂVIRE s. f. (Învechit și popular) Faptul de a se nărăvi (1); obicei (rău). Obiceiurile noastre stricate, sucite și aduse de-a-ndoasele în rele și spurcate nărăviri. piscupescu, o. 32/13. Pentru ce nu părăsești relele nărăviri, cînd o dată cunoști că-ți aduc necinste. marcovici, d. 10/12, cf. 9/24. Ea nu schimbă firea, Nici stîrpește nărăvirea. pann, p. v. i, 61/9, cf. ii, 143/14. Niște versuri care nărăvirea prihănesc, Cu grețoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc. negruzzi, s. ii, 290, cf. 226. Dar reaua nărăvire, Ce o aveți din fire, Nu se tămăduiește. alexandrescu, o. i, 219. Meserie are bună, însă ea nu schimbă firea, nici nărăvirea. zanne, p. v, 411. – pl.: nărăviri. – v. nărăvi.